AFA Cluj a donat un stereomicroscop pentru identificarea rapidă a căpuşei care provoacă boala Lyme

Centrul pentru diagnosticul şi tratamentul bolii Lyme, din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, a primit astăzi, 12 martie, din partea Asociaţiei Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj un stereomicroscop optika SZR-8, cu cameră foto-video Optickam, în valoare de 12.000 de lei, care permite identificarea rapidă a căpuşei care provoacă boala Lyme. Donaţia a fost posibilă datorită generozităţii companiei Farmec, care a sprijinit AFA Cluj în achiziţionarea acestui aparat.

Alături de reprezentantele AFA Cluj – Mihaela Rus, Dana Gânscă, Pierina Vintilă şi Mihaela Miron, la predarea aparatului au fost prezenţi dr. Mihaela Lupşe, directorul medical al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase, şi reprezentanţi ai presei.

“Boala Lyme este o boală infecţioasă transmisă prin înţepatura de căpuşă din genul Ixodes (Ixodes Ricinus). În afară de Ixodes Ricinus, în România, mai sunt şi alte genuri de căpuşe. Cu ajutorul lupei pe care am primit-o astăzi, datorită Asociaţiei Femeilor de Afaceri, putem identifica genul căpuşei, mascul sau femelă, şi, de asemenea, putem să apreciem dacă e vorba de larvă, nimfă sau căpuşă adultă, ştiut fiind că adulţii transmit boala mai mult decât larvele sau nimfele. Astfel, putem spune dacă există risc de infecţie şi cât de mare e acest risc”, a declarat dr. Mihaela Lupşe.

“Ştim că locuitorii Clujului sunt expuşi, mai mult ca cei din alte zone, pericolului de a face borelioză şi, în evoluţia bolii, este foarte importantă diagnosticarea rapidă. Ne bucurăm că, la Balul de Smarald organizat de noi în noiembrie, am găsit susţinere din partea companiei Farmec în achiziţionarea aparatului. Acest lucru ne-a permis ca restul donaţiilor, primite de la prietenii şi susţinatorii AFA Cluj, să fie direcţionate spre alte cauze: copiii de la Centrul de Plasament din Huedin, copiii de la Familia Regăsită, echipa de handbal fete CSS Viitorul, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, jurnalista Livia Beju, operaţia Norei Nagyi, a precizat Dana Gânscă, reprezentantă AFA Cluj.

Stereomicroscopul donat de AFA Cluj va funcţiona la Centrul pentru diagnosticul şi tratamentul bolii Lyme din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase, iar pacienţii vor beneficia în mod gratuit de analizele respective, pe baza protocolului încheiat între Spitalul Clinic şi Casa de Asigurări de Sănătate.

2018-10-03T13:01:38+00:00 March 12th, 2014|