AFA lansează CuGeT

Asociația Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și Vitrina Advertising, lansează un proiect cu perspectiva de a deveni cea mai mare competiție de cultură generală din România: Olimpiada de Cultură Generală a Tinerilor Clujeni – CuGeT. Pornind de la convingerea că un grad ridicat de cultură generală este un element necesar dezvoltării societății în ansamblul său, proiectul urmărește să readucă pasiunea pentru lectură și cunoaștere în rândul tinerilor și să-i recompenseze pe cei mereu curioși să știe cât mai multe despre lumea din jurul lor.

lansare CuGeT (1)

CuGeT se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 25 de ani și se desfășoară în perioada noiembrie 2015 – aprilie 2016, în mai multe etape de concurs, fiind dotat cu premii atrăgătoare în valoare totală de peste 40.000 de lei. Tinerii vor fi împărțiți în trei categorii de vârstă (clasele IX-X, XI-XII și tineri de 18-25 de ani) și vor concura prin completarea contra-cronometru a unor teste grilă, iar în finală se vor întrece în fața publicului, în cadrul unui spectacol televizat. Domeniile vizate prin întrebările de concurs sunt: Artă (Pictură, Sculptură, Arhitectură); Sport, Muzică și dans; Teatru și film; Literatura română și universală; Științele exacte; Științele naturii; Geopolitică; Cluj-Napoca; Europa și europenism; Cultură web.

„Am gândit acest proiect din dorința de a încuraja tinerii să se instruiască mai mult, să devină mai citiți, mai informați și să considere «cool» să aibă cunoștințe de cultură generală. M-am bucurat să găsesc foarte multă deschidere în rândul colegelor din AFA, care au depus multe ore de voluntariat în pregătirea proiectului, sub îndrumarea doamnei Monica Dragu-Covriga, coordonatoarea CuGeT. Le mulțumesc pentru implicarea promptă și reprezentanților Inspectoratului Școlar și celor ai Primăriei. Ne dorim ca această competiție să devină în scurt timp unul dintre cele mai iubite evenimente ale Clujului, iar tinerii să aștepte CuGeT cu interes maxim de la un an la altul”, a declarat Mihaela Rus, președintele AFA Cluj. Aceasta a menționat și implicarea agenției de publicitate pe care o conduce, Vitrina Advertising, în proiect: „M-am angajat în proiectul de o asemenea anvergură știind că am în spate experiența și echipa de specialiști din Vitrina Advertising, care asigură pro bono conceptul creativ și implementarea evenimentului”.

afis CuGeTOlimpiada CuGeT se adresează tuturor tinerilor de 14-25 de ani care studiază, lucrează sau trăiesc în Cluj-Napoca. Elevii de liceu pot participa la competiție fie prin intermediul școlilor unde sunt înscriși (22 de licee s-au înscris deja în competiție), fie direct prin înscriere pe site-ul www.cuget.afacj.ro. Pe site sunt așteptați să se înscrie și tinerii de 18-25 de ani.

„Inspectoratul Școlar Județean Cluj de la bun început a spus un «Da» hotărât propunerii AFA Cluj și ne bucurăm să fim parteneri ai acestui proiect în premieră în România, proiect dedicat tinerilor și elevilor din municipiul Cluj-Napoca, pentru început. Olimpiada CuGeT vine în sprijinul eforturilor noastre de a completa actul educațional de calitate cu activități extracurriculare, care să stimuleze gândirea elevilor”, a completat Valentin Claudiu Cuibus, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.
Concursul începe în 18 noiembrie, cu proba pe clase pentru elevii din cele 22 de licee înscrise în competiție. Aceștia vor primi chestionare cu 25 de întrebări, iar cei care răspund corect la minim 20 dintre ele se califică la proba pe școală. Lista școlilor participante și regulamentul competiției pot fi consultate online, la www.cuget.afacj.ro.
Elevii din afara școlilor participante, precum și absolvenții de liceu cu vârsta de până la 25 de ani, se pot înscrie direct pe site-ul competiției în perioada 12 noiembrie – 10 decembrie. Pentru aceștia, prima probă se va desfășura în ianuarie 2016.
Proiectul se desfășoară și cu sprijinul municipalității clujene. „Este important că nu doar organizațiile de tineret, ci și cele ale mediului de afaceri se implică în dezvoltarea comunității tinere a orașului. Olimpiada CuGeT este lansată în anul în care orașul nostru este Capitala Europeană a Tineretului și sperăm să avem o ediție aniversară la Cluj-Napoca – 2021, Capitală Culturală Europeană”, a declarat Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca.

Din mediul privat, prima companie care a decis să susțină financiar proiectul este Eximtur, în calitate de partener principal. „Susținem CuGeT în dublă calitate – a mea ca membră AFA și a companiei ca actor major al comunității locale. Am înțeles de la început importanța acestui proiect și sperăm ca împreună să-l dezvoltăm și în anii care urmează”, a declarat Lucia Morariu, directorul general al Eximtur.
Finala olimpiadei CuGeT se va desfășura în aprilie 2016 și va fi realizată în co-producție cu TVR Cluj. „Ne place acest concept de eveniment, credem în misiunea lui și ne bucurăm să punem sub lumina reflectoarelor, în fața comunității, tinerii curajoși care vor ajunge în finală”, a adăugat Romeo Couți, directorul TVR Cluj.

Valoarea totală a premiilor puse în joc este de peste 40.000 de lei, net. La fiecare din cele trei categorii (clasele IX-X, XI-XII și tineri de 18-25 de ani), câștigătorii vor primi câte 5.000 de lei, ocupanții locului doi – câte 3.500 de lei, și cei de pe locul trei – câte 2.000 de lei. Toți finaliștii vor fi recompensați cu câte 150 de lei. Fondul de premiere este asigurat integral de AFA Cluj.

Olimpiada de Cultură Generală a Tinerilor Clujeni – CuGeT este organizată de Asociația Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj. Co-organizator: Vitrina Advertising. Parteneri oficiali: Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca. Partener principal: Eximtur. Parteneri: Consiliul Județean al Elevilor și Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”. Co-producător: TVR Cluj.

Asociația Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj este o asociaţie non-guvernamentală, apolitică şi non-profit, înființată în 2004, la inițiativa Mihaelei Rus, directorul general al Vitrina Advertising. Asociația este formată din femei cu afaceri proprii, funcții de conducere în diverse companii ori care activează în profesii liberale. Printre proiectele desfășurate de AFA se numără „Clujul are atitudine”, „Gala Excelenței la Feminin”, „Ore în Dar”, „Mini-biblioteci pentru sănătate”, „Un oraș pentru o grădină”, conferințele SHEnspire.
Mai multe informații despre CuGeT: www.cuget.afacj.ro
Mai multe informații despre AFA Cluj: www.afacj.ro, www.facebook.com/afacluj