AFA, partener activ în proiectul CPADDD

În cadrul proiectului Centrul pentru Promovarea Antreprenoriatului în Domeniul Dezvoltării Durabile (CPADDD), partenerul nostru, Universitatea Tehnică dinCluj-Napoca, a organizat, în 4-5 iulie, conferinţa „Antreprenoriat. Mediu de Afaceri și Dezvoltare Durabilă”. Lucrările şi discuţiile din cele două zile de conferinţă s-au axat pe implicarea mediului de afaceri în domeniul dezvoltării durabile.

În prima zi, au avut loc trei sesiuni de lucru, prezentările în cadrul acestora fiind susţinute de nume importante din mediul universitar, dar şi din mediul de afaceri. De asemenea, s-au desfăşurat două seminarii: “Actualizarea calificărilor în domeniul dezvoltării durabile” şi “Tehnologii econovatoare şi bune practici în domeniul energiei şi a mediului”. Seara s-a încheiat cu o cină colegială şi acordarea unor distincţii din partea CPADDD, la Centrul pentru Biodiversitate al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară.

Cea de a doua zi a fost dedicată cursanţilor (masteranzi şi doctoranzi), cele mai bune lucrări fiind premiate în concursul “Cea mai bună idee antreprenorială în domeniul dezvoltării durabile”. În calitate de partener, asociaţia noastră s-a implicat direct, prin Mihaela Rus, Mirela Mazurec şi Teodora Raţ,  în seminarul „Mentoratul în dezvoltarea antreprenoriatului feminin”.

Entuziasmul tinerilor antreprenori şi dorinţa de a deveni jucători activi şi recunoscuţi în mediul de afaceri ne-a confirmat, dacă mai era nevoie, că mentoratul joacă un rol important în formarea viitorilor oameni de afaceri şi că experienţa şi implicarea noastră este foarte importantă, atât din punct de vedere social, cât şi economic.

CPADDD are ca scop sprijinirea iniţierii de noi afaceri în domeniul dezvoltării durabile, prin includerea într-un program de formare profesională ce vizează competenţele antreprenoriale şi manageriale, prin oferirea consultanţei pentru dezvoltarea afacerii iniţiate, prin elaborarea unor spin-off-uri model în mediul rural şi urban. De asemenea, CPADD promovează şi noul concept de „universitate antreprenorială”, răspunzând astfel celor mai noi tendinţe de dezvoltarea ale pedagogiei universitare.

This post is also available in Engleză