Dezbatere publică “Clujul are atitudine”

Vineri, 25 mai, de la ora 13.00, la Piano Cazola, a avut loc dezbaterea publica pe tema rezultatelor proiectului nostru, “Clujul are atitudine”. Alături de Mihaela Rus, preşedinta AFA Cluj, şi Marius Mosoreanu, reprezentantul Centrului pentru Studiul Democraţie, partner cu noi în proiect, dezbaterea i-a avut ca invitaţi pe Traian Runcanu – şeful Direcţiei Evidenţa Populaţiei (Primăria Cluj-Napoca), Ligia Subţirică – arhitectul şef al oraşului, Oana Buzatu – purtător de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Crina Grozavu – reprezentanta Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Leontina Kovacs – directoarea Oficiului de Cadastru şi a Biroului de Publicitate Imobiliară, Ilie Rostogol – reprezentant al Direcţiei de Finanţe şi Mircea Radu – director al Comisariatului Judeţean de Protecţie a Consumatorului.

Moderator al evenimentului a fost jurnalistul Mihnea Măruţă, redactor-şef a Oradecluj.ro. Dezbaterea s-a bucurat de o audienţă formată din reprezentanţi ai presei, doamne din AFA, bloggeri şi voluntari AFA. Timp de două ore s-au analizat motivele pentru care, în urma evaluării cetăţenilor, nota medie a instituţiilor publice a fost 7. Reprezentanţii instituţiilor evaluate şi-au exprimat punctul de vedere şi au răspuns întrebărilor celor din sală.

„Noi, ca femei, suntem mai preocupate de armonia comunităţii. Proiectul a avut succes, dar nu dorim ca rezultatele să fie folosite în mod distructiv. Dorim să fie o bază de plecare pentru îmbunătăţirea activităţii funcţionarilor publici”, a declarat în încheiere Mihaela Rus.

[nggallery id=36]

2018-10-09T14:59:37+00:00 May 28th, 2012|