AFA Cluj, în parteneriat cu Europe Direct Cluj (biroul local UE) au organizat evenimentul ”Dialog privind Viitorul Transilvaniei. Focus: antreprenoriatul feminin”

Asociația Femeilor de Afaceri (AFA) Nord-Vest împreună cu EUROPE DIRECT Cluj, biroul local al UE au organizat conferința “Dialog pentru Viitorul Transilvaniei”

Un document conținând propunerile femeilor antreprenor din Cluj privind redresarea a trei sectoare vitale, după pandemie, a fost lansat joi, 14 octombrie, în prezența șefei Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac. Documentul-propunere a fost înscris pe platforma europeană a Conferinței privind Viitorul Europei.

Asociația Femeilor de Afaceri (AFA) Nord-Vest, condusă de doamna Mihaela Rus, împreună cu EUROPE DIRECT Cluj, biroul local al UE reprezentat de doamna Lia Valendorfean, cu sprijinul Centrului de Voluntariat Cluj-Napoca, a comunităților Mamprenoare România și Antreprenoare, al PEDITEL, serviciul pediatric gratuit de urgență, a Universității Babeș-Bolyai Cluj, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), a Primăriei Cluj-Napoca și a altor actori locali interesați, a organizat evenimentul online cu tema ”Dialog privind Viitorul Transilvaniei. Focus: antreprenoriatul feminin”, joi 14 octombrie 2021.

În sala Centrului de Cultură Urbană Casino Cluj a avut loc discuția transmisa live pe zoom si facebook, iar participarea publicului a fost posibilă prin întrebări pe chat. În cadrul discuției au fost prezentate ideile referitoare la inițiative care pot ajuta la redresarea și reziliența României.

Au participat: Ramona CHIRIAC, Șefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Emilia BOTEZAN, Șef birou relații externe și investitori, Primăria Cluj-Napoca, Daniel DAVID, rectorul UBB Cluj, Răzvan V. MUSTATA, decanul FSEGA, UBB Cluj, Anca COZMA, director executiv AFA Nord-Vest, Pierina VINTILA, prim-vicepreședinte AFA Nord-Vest și Lia VALENDFORFEAN, manager EUROPE DIRECT Cluj, alături de membrele grupurilor de lucru care au elaborat documentul-propunere al antreprenoriatului feminin din Transilvania. Evenimentul a fost moderat de Mihnea STOICA, lector universitar, realizator emisiuni tv, fost consilier europarlamentar.

Propunerilor antreprenoriatului feminin din Transilvania

Publicul a putut afla: cum au fost afectate femeile de pandemia de COVID-19; cum putem răspunde provocărilor pandemiei, prin inițiativă locală; care sunt nevoile și propunerile antreprenoarelor din Transilvania pentru a redresa sectoarele Sănătății, Educației și Digitalizării, după pandemia de COVID-19.

Au fost citite și dezbătute propunerilor antreprenoriatului feminin din Transilvania, între care amintim: Uniformizarea legislației românești în domeniul telemedicinei; Campanii de informare periodice la nivel național, în funcție de urgențele de importanță majoră în domeniul sănătății; Programe naționale prin care să se realizeze repoziționarea în sistemul medical a conceptului de medic de familie; Regândirea structurii contractului cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate; Susținerea unui program național antifumat; Utilizarea în mod activ a rezidenților în actul medical din România – pentru redresarea SĂNĂTĂȚII.

Dezvoltarea sistemului de EDUCAȚIE inițială, formală desfășurată în cadrul instituțiilor de învățământ prin adaptarea educației din România la evoluțiile digitalizării, prioritizarea dezvoltării învățământului rural, creșterea autonomiei școlilor și încurajarea poziționării acestora pe piață, reducerea ponderii disciplinelor obligatorii în favoarea celor opționale etc. Apoi, dezvoltarea sistemului de educație non-formală, continuă, pe tot parcursul vieții; înființarea unui institut de pregătire profesională continuă pentru cadrele didactice, cu rol de organism de supraveghere independent, neafiliat politic, format din experți în educație, profesori cu rezultate deosebite și psihologi specializați în dezvoltarea emoțională a copilului, care să se ocupe de crearea unui sistem coerent, creat pe nevoi și simplu de urmărit, de pregătire continuă a cadrelor didactice.

Propuneri pentru DIGITALIZARE:  Sprijinirea accesului la digitalizare pentru firmele mici și mijlocii, urmarea unui demers organic, de tip top-down, de la macro la micro; Accelerarea digitalizării resurselor umane; Programe online de formare a spiritului antreprenorial pentru femei (în special în timpul și ulterior concediului de îngrijire a copilului); Facilitarea accesului femeilor la profesiile viitorului etc.

Acest eveniment a făcut parte din seria celor organizate în cadrul consultării publice paneuropene Conferința privind Viitorul Europei, pe a cărui platformă s-au înscris, până în octombrie 2021, nu mai puțin de 30.547 de europeni; 8.305 de idei au fost propuse; 2.944 de evenimente organizate în toate colțurile Uniunii Europene însumând 131.237 de participanți.

Sursa: Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca

Despre AFA Cluj

Suntem o comunitate puternică, profesionistă, justă, unită și orientată spre performanță. Puterea și valoarea Asociației se bazează pe calitatea umană și profesională a membrelor echipei. Suntem motivate de impactul pozitiv al proiectelor desfășurate și pe energia/ forța partenerilor care ne sunt alături.
Încurajăm și susținem performanța în antreprenoriat prin programe de mentorat și business networking. Creăm proiecte care oferă un mediu favorabil femeilor cu inițiativă. Recunoaștem excelența și succesele feminine în afaceri și în comunitate. Inițiem evenimente care devin factor catalizator și de coeziune a energiei și resurselor destinate dezvoltării comunității locale. Ne preocupă dezvoltarea personală a tinerilor și dorim să le oferim sprijin în găsirea resurselor și modelelor demne de urmat.

“Îmi doresc ca valorile pe care le promovăm în cadrul AFA – excelența, seriozitatea, onestitatea, respectul, integritatea și spiritul civic – să fie respectate și în mediul de afaceri, în societate, pentru ca împreună să construim comunități mai puternice“, spune Mihaela Rus, președinte fondator Asociația Femeilor de Afaceri Cluj.

2022-04-07T07:48:39+00:00 October 14th, 2021|