Interviu

„La Interstudia nu se predă, ci se învaţă”

Roxana Moga, director al Centrului de Limbi Străine Interstudia, explică de ce o companie trebuie să investească în angajaţi vorbitori de limbi străine.

Cum a început povestea Interstudia?
Interstudia a fost înfiinţată în 1997 de către Carmen Olariu, de la care am preluat-o în 2004, atunci când ea a decis să se retragă. Eram deja profesor la Interstudia când mi s-a oferit această oportunitate. În general accept provocările, şi astfel am început să mă ocup de administrarea ei.

Cine venea atunci să urmeze cursurile Interstudia?
Erau mai mult cursuri deschise, deoarece multă lume dorea să plece în străinătate. La noi vin oameni de diverse vârste şi categorii sociale. Ceea ce le oferim este posibilitatea de a învăţa o limbă străină printr-o abordare diferită de cea tradiţională: la Interstudia nu se predă, ci se învaţă. Se învaţă o limbă străină într-o manieră interactivă, imersivă şi distractivă. Cu alte cuvinte, activităţile propuse pun accentul pe comunicarea în limba ţintă, totul într-o atmosferă destinsă şi propice studiului.

În prezent, odată înscrişi la un curs deschis, clienţii noştri devin membri ai clubului de conversaţie Interstudia : Relax in(to) English! Acesta este un beneficiu pe care îl oferim tuturor, indiferent de limba pe care o studiază.

Atenţia noastră se îndreaptă în egală măsură către clienţii-companii, cu care, de-a lungul timpului, am reuşit să dezvoltăm şi să menţinem relaţii de bună colaborare. Aceste companii au înţeles importanţa programelor de perfecţionare pe care noi le oferim.

Puteţi să ne oferiţi mai multe detalii despre aceste programe de perfecţionare?
Programul de perfecţionare porneşte de la necesităţile de comunicare ale angajaţilor. Temele alese şi abordarea cursului au la bază principiul comunicării eficiente pe care noi îl promovăm: nu învăţăm să vorbim într-o limbă străină de dragul de a vorbi, ci pentru a comunica eficient informaţii şi intenţii.

Care ar fi avantajele acestui gen de program?
Viziunea noastră are ca fundament ideea că deprinderea de a vorbi o limbă străină, cu alte cuvinte, comunicarea, duce la crearea de noi oportunităţi pentru cursanţii noştri în plan profesional şi personal. Altfel spus, prin învăţarea unei limbi străine ne propunem să dezvoltăm nu numai cunoştinţele lingvistice ale cursanţilor nostri, ci şi aptitudinile lor individuale şi capacitatea lor de relaţionare interumană. Toate acestea sunt puse în practică, bineînţeles, prin intermediul profesorilor noştri. Ei nu sunt doar transmiţători de informaţii, ci şi mediatori şi agenţi motivatori. Pe scurt, prin comunicare, noi ne orientăm înspre oameni, pentru oameni, prin oameni.

Cum menţineţi echilibrul între familie şi carieră?
Familia şi cariera coexistă, balanţa se înclină în funcţie de necesităţi. Eu am două fetiţe, iar după-masa şi seara le este rezervată lor. Sunt însă şi momente în care e mai solicitantă partea profesională şi atunci îi acord importanţa cuvenită.

V-aţi dorit să trăiţi în alt oraş, în altă ţară?
Clujul mi se pare un oraş foarte frumos. Nu m-a atras ideea plecării în străinătate, probabil pentru că familia mea e aici. Apreciez însă sistemul educaţional şi gradul de civilizaţie din ţările vestice. Mi-ar plăcea să aducem de acolo ce e bun aici. De altfel, acesta este unul din motivele pentru care sunt mândră să fac parte din Asociaţia Femeilor de Afaceri. Acţiunile ei sunt îndreptate spre schimbarea în bine a comunităţii din mai multe puncte de vedere.

Dorinţa de a face din oraşul Cluj-Napoca un reper cultural a dus la dezvoltarea a diverse programe de către AFA ; un exemplu în acest sens ar putea fi Gala AFA. De asemenea, pornind de la ideea necesităţii construirii unei societăţi atente, cu aplecare înspre nevoile comunităţii, AFA desfăşoară proiectul Ore în dar, pe care şi noi îl susţinem. Ne bucurăm să dăruim, iar darul pe care noi putem să îl oferim comunităţii este uşurinţa şi libertatea de a comunica, de a te pune în legătură cu tine însuţi şi cu ceilalţi.

Despre „The Woman” cu Bogdan Ciocian

Bogdan Ciocian, director al Libero Events, organizează pentru a doua oară la Cluj conferinţa de business feminin „The Woman”, un eveniment la care AFA Cluj este partener de la prima ediţie.

Cum s-a născut ideea acestei conferinţe?
Comunitatea locală de afaceri e în creştere şi am simţit nevoia să organizăm un eveniment care să reflecte acest lucru, şi în acelaşi timp, să ne ajute să ne dezvoltăm cât mai bine şi mai eficient. Pentru asta nu putem face altceva decât să aducem oameni care fac perfect lucrurile pe care le fac. Partea bună a fost că am găsit la Cluj un partener de nădejde – Asociaţia Femeilor de Afaceri (AFA). Am fost impresionat să descopăr o organizaţie foarte bine închegată, cu multe proiecte aflate în derulare şi planuri de viitor.

Cui i se adresează evenimentul?
Invităm în faţa publicului doamne care se află în fruntea unor companii mari sau îşi conduc propriul business şi care doresc să îşi împărtăşească şi altora experienţa. Îi avem în vedere pe cei care doresc să afle lucruri noi, să descopere experienţe de viaţă şi, bineînţeles, să cunoască oameni noi. Este şi o bună oportunitate de business networking, pentru că în sală sunt la fiecare ediţie peste 200 de persoane din mediul de afaceri.

De ce aţi ales Clujul pentru această conferinţă? În ce fel contribuie specificul oraşului la succesul prezentărilor?
Clujul este deosebit mai ales prin faptul că are o organizaţie de femei foarte puternică. Acesta este atuul principal. La fiecare ediţie avem participante din toată ţara. La prima ediţie am avut oaspeţi din Timişoara, Braşov, Sibiu, Satu Mare sau Oradea. Clujul ar trebui să fie şi este un oraş dinamic, cel mai bun lucru care i se poate întâmpla unui mediu de afaceri. Poate şi datorită faptului că e un centru universitar, oamenii cu care lucrăm sunt extrem de bine pregătiţi. Sunt domenii care excelează şi cresc de la an la an, cum ar fi cel IT sau medical. În acelaşi timp, mă bucur că şi-a păstrat nota şi tematica culturală prin evenimente şi festivaluri care au loc anual. Se realizează, astfel, un echilibru între business şi cultură.

Care este contribuţia AFA la succesul conferinţei „The Woman”?
Trăim într-o lume a bărbaţilor. În mediul de business, pe tot parcursul secolului XX, lumea a fost obişnuită ca bărbaţii să fie cei care gândesc strategii, lansează afaceri. Secolul XXI vine cu o schimbare de mentalitate, de concepţie, iar femeia are un rol decisiv. Vedem în jurul nostru femei cărora li se încredinţează start-up-uri, conduc companii cu sute de mii de angajaţi, o importantă companie de telefonie de la noi e condusă de o femeie, ca şi o companie importantă din domeniul petrolier.
La ediţia precedentă am avut onoarea să o avem printre vorbitoare pe Mihaela Rus, director general Vitrina Advertising şi preşedinta AFA, iar de această dată asociaţia va fi reprezentată de Olga Stanciu, director general adjunct al companiei Jolidon. Ne adresăm femeilor care îşi doresc să se dezvolte personal, să îşi dezvolte abilităţile de manager.

 Ce aţi pregătit pentru ediţia din acest an?
Primul panel de discuţie va fi despre leadership şi management şi este dedicat în special managerilor din companii, celor din departamentele de marketing sau manager general. Alături de Olga Stanciu, este invitată Amalia Sterescu, o doamnă care conduce una din cele mai importante companii de outsourcing din lume. De asemenea, va vorbi Raluca Georgescu, Country Manager la Allegro Romania.
Al doilea panel se numeşte „Arta războiului în business” şi le este dedicat antreprenorilor. Am invitat la această ediţie antreprenori cu experienţă care au „crescut” un brand pornind de jos şi au ridicat pe piaţă branduri şi produse fie româneşti, fie în cadrul unor companii străine. Între invitaţii care vor vorbi se numără aici Bibiana Stanciulov, producătoarea magiunului de Topoloveni. Tot în cadrul conferinţei vor fi aduse în discuţie aspecte de comunicare şi PR, de partea juridică a afacerilor. Între invitaţi se află şi Elena Grecu, aavocat si consilier în proprietate intelectuală, managerul agenţiei de proprietate intelectuală Nomenius.

Ce aduce nou această ediţie?
În fiecare an avem o componentă caritabilă: profitul rezultat din taxa de înscriere (24 de euro de persoană) e donat unei fundaţii. De această dată banii vor fi donaţi Fundaţiei „Preţuieşte viaţa”, fondată şi coordonată de Andreea Marin, care va fi şi speaker în cadrul conferinţei.
De asemenea, pentru că unul din domeniile în care femeile sunt implicate este moda, le vom avea ca invitate pe Romaniţa Iovan şi Irina Markovits. Ele vor vorbi despre brandul personal, eticheta personală, importanţa imaginii personale a u
nei femei în mediul de afaceri. Vor mai avea loc prezentări de modă, degustări de vin, lansări de carte şi o expoziţie de bijuterii.

MBA pe înţelesul copiilor

A lucrat în asigurări şi a format echipe pentru mediile competitive şi ultrastandardizate ale multinaţionalelor, după care a decis, impulsionată de context, să revină la prima ei pasiune: copiii, formarea lor personală şi profesională. Monica Dragu-Covriga este în prezent Director General Lifenasium, firmă care reprezintă în Cluj-Napoca conceptul „Clever children- Kids and Teens Training”, o serie de cursuri extra-şcolare care parcurg toate etapele MBA-ului pentru adulţi şi nu numai.

La intersecţia dintre experienţa cumulată în trecut şi domeniul în care astăzi Monica Dragu-Covriga este implicată se află motivaţia născută din pasiune, de la care nu s-a abătut niciodată, şi care i-a servit drept cheie a succesului. “Mie îmi place foarte mult să fac ceea ce îmi place să fac. Deciziile pe care le-am luat în viaţa mea au urmat acest mod de a vedea lucrurile. Asta i-am sfătuit pe toţi cei cu care am lucrat: work hard and enjoy it! Indiferent în ce job am lucrat, am încercat să pun omul potrivit la locul potrivit, inclusiv pe mine”, mărturiseşte reprezentanta centrului „Clever children” din Cluj.

 

O afacere testată pe propria piele

În octombrie anul trecut a hotărât că sosise momentul să cedeze din timpul acordat carierei în favoarea timpului petrecut cu fiul său. Conştientă de faptul că în permanenţă priorităţile trebuie manageriate, decizia nu a fost una dificil de luat, deşi lucrase cu drag în cadrul companiei multinaţionale. Nu ştia însă că acesta avea să fie primul pas spre o carieră care avea să adauge plusuri în „arta” de a fi mamă şi, în acelaşi timp, să îi reînvie o dorinţă la care renunţase odată cu trecerea timpului.

În urma unui research care avea ca scop identificarea unei variante extra-şcolare de educare a fiului său, Monica Dragu-Covriga a aflat de cursurile „Clever children” dedicate copiilor între 6 şi 13 ani. S-a documentat profund, după care i-a contactat pe iniţiatorii programului din Bucureşti. În urmă cu 5 ani, câţiva tineri, traineri pentru adulţi, au avut ideea de a adapta cursurile pe care le susţineau celor mari pentru a fi pe înţelegerea celor mici. O echipă de pedagogi, psihologi şi metodologi  a lucrat la metamorfozarea programului. Jocul a fost elementul esenţial, cheia  procesului de traducere în limbajul copiilor. Jocurile captează atenţia, pun mintea la lucru şi duc la rezultatele dorite.

Astfel s-a născut „Clever children”, prima franciză românească de training pentru copii care, prin Lifenasium, vine  în completarea educaţiei primite de cei mici la şcoală sau în familie. În cadrul programului, copiilor li se arată, de exemplu, cum să se comporte atunci când călătoresc, când iau micul dejun, cum să aleagă un cadou şi cum să îl ofere, cum să se îmbrace sau cum să înţeleagă diferenţele culturale. „Foarte important însă este că aceşti copii învaţă să se comporte într-o situaţie nouă, în care trebuie să îşi descopere propria personalitate, să fie în armonie cu ei înşişi şi cu cei din jur, să se poarte natural şi fără să se mai lovească de starea de disconfort care uneori însoţeşte acest lucru”, sublinează Monica Dragu-Covriga, una dintre primele mame care şi-au înscris cu încredere copilul la „Clever children”, după ce a cumpărat franciza iniţiatorilor şi a făcut ca acest lucru să fie posibil şi în Cluj.

1500 de copii au acum diplome MBA

Programul de traininguri “CLEVER children” cuprinde în prezent 9 cursuri, concepute special pentru dezvoltarea personală a copiilor din România. Toate cursurile sunt acum accesibile copiilor clujeni prin Lifenasium. Sunt cursuri care completează portofoliul educaţional al elevului: “Lecţii de maniere elegante pentru copii”, “NLP Training for Successful Kids”, votat de către părinţi în 2011 drept “Cel mai popular training al anului 2011, “Best IT Training for Kids”, “MBA-ul copiilor clever”, “Public Speaking Superstar”, “Go game for Clever Kids” şi “English Club for Romanian Kids”, “Ştie tot”- curs de cultură generală. Acestea se desfăşoară sâmbăta, pentru a nu se suprapune cu orele de la şcoală. În plus, copiii au acces, în timpul vacanţei, la şcoala de vară “MIX Summer Classes”.  Durata cursurilor este cuprinsă între 4 şi 8 săptămâni, iar timpul alocat unei lecţii săptămânale este de 1 oră şi 50 de minute. În prezent, totalul de absolvenţi ai centrelor “Clever children” (Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Craiova şi Timişoara) a atins numărul de 1.500. Lifenasium a deschis porţile  centrului “Clever children” din Cluj pe 25 februarie. În prezent, 30 de copii învaţă cum să se poarte elegant în orice situaţie şi cum să să îşi revizuiască comportamentul, atitudinea şi limbajul în cadrul primelor două serii de cursuri- “Lecţii de maniere elegante pentru copii” şi  “NLP Training for Successful Kids”.

Monica Dragu-Covriga s-a ocupat personal atât de selectarea primilor 3 traineri care alcătuiesc echipa Lifenasium, cât şi de extinderea acesteia: „Omul sfinţeşte locul, aşadar,  trainerii pe care i-am ales sunt dascăli cu har, au pregătire pedagogică, cursuri de perfecţionare şi multe alte specializări în formare personală. Unii dintre ei sunt şi formatori pentru adulţi. Este necesar să fie traineri din categoria celor care au vocaţie pentru meseria lor şi, totodată, dorinţa de a accepta o provocare nouă, pentru că programul implică mai mult decât o simplă predare la clasă”. Managerul ne-a povestit că atât atelierele demonstrative, cât şi primele cursuri au fost primite cu entuziasm  de către copii, că unii s-au întors acasă şi au aplicat încântaţi teste de personalitate părinţilor sau au aşezat masa fericiţi că pot şi ştiu să facă acest lucru.

Pentru că sunt cursuri elitiste, preţul acestora poate fi şi el considerat mai greu accesibil tuturor. În acest sens, Monica Dragu-Covriga a conceput proiectul „Venim la tine în şcoală”, care a fost apreciat şi avizat favorabil de Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj. Astfel, şcolile partenere vor putea beneficia de unele avantaje oferite de Lifenasium, cum ar fi tarifele preferenţial pentru elevii şcolilor respective, precum burse  pentru copii pe care le pot acorda după propriile criterii- de merit sau social.

Negociere sau fermitate

“Ca părinţi, nu ştim niciodată dacă să negociem sau să le impunem copiilor ce să facă. Ei aşteaptă să înţeleagă de ce, dar nu întotdeauna sunt capabili să înţeleagă. Iar noi, ca părinţi, trebuie să găsim calea de a îi determina să facă un lucru care nu mereu are o explicaţie care să fie pe înţelesul lor. Aceste cursuri îi pun pe copii în situaţia de a se gândi la aceleaşi problematici care îi preocupă şi pe adulţi, doar că din perspective diferite”, mărturiseşte Monica Dragu-Covriga cea care, din dorinţa ca fiul ei, şi nu numai, să aibă o educaţie cât mai bună, a investit într-o afacere care va creşte odată cu acesta.

Sursa: Transilvania Business

 

Designerul care aduce veselia de după criză

Genoveva Hossu va pune Clujul pe harta celebrelor branduri Ralph Lauren şi Christian Lacroix.

Ambiţioasă, expansivă, atentă la detalii şi mereu în mişcare, se simte bine şi în cizmele de cauciuc de pe şantier, şi în pantofii Chanel de la întâlnirile de business. În acest an va aduce în premieră în România decoraţiunile Ralph Lauren şi Christian Lacroix. Creaţiile a la Cluj nu au trecut neobservate: revista Vogue Italy a dedicat un spaţiu generos proiectului său de la Belvedere.

Mergeţi pe o concepţie internaţională sau tradiţională?
Considerăm că suntem pionieri în decorare aici: îi ajutăm pe oamenii care apelează la noi să se definească. Spaţiul în care noi ne desfăşurăm activitatea este la acelaşi nivel ca orice showroom din Paris sau Londra, poate fi transferat acolo oricând. Mie îmi place clasicul, folosesc elemente din trecut, pe când asociata mea, Ioana Mezei, merge pe contemporan. Important este că ne completăm.

Aţi făcut cursuri la Londra, cu Kelly Hoppen. Se poate spune că aţi reuşit să pătrundeţi în elita designului?
Tocmai am semnat contractul cu Ralph Lauren, brand pe care îl vom aduce în premieră în România, însă negocierile au fost foarte dificile, au durat doi ani. I-am convins să vină în inima Transilvaniei; se mirau că nu suntem din Bucureşti, era ceva nou pentru ei. Textilele decorative vor veni aici direct din SUA. Ralph Lauren va ocupa un sector special. Tot din acest an vom aduce brandul Christian Lacroix.

Veţi aduce Ralph Lauren şi pe partea de fashion, chiar dacă e un domeniu diferit?
S-ar putea să colaborăm şi pe această linie, colega mea are preocupări în acest sens.

Care este proiectul cel mai important la care aţi lucrat?
Sunt mai multe. Proiectul Belvedere Society Club, unde am adus echitaţia într-un spaţiu public, a apărut şi în revista Vogue Italy. Mai sunt şi „corabia” din Iulius Mall, reşedinţe sau pensiuni din Elveţia, Austria sau Franţa. În prezent lucrăm la două proiecte publice şi cinci private.

Cam de la ce valoare a apartamentului îţi poţi permite un decorator?
Poţi să decorezi şi o garsonieră, important este ca locuinţa să reflecte personalitatea, iar aici intervine consultantul. Eu nu sunt adepta caselor tip showroom, adică să îţi iei mobilierul de la magazin şi să îl duci în locuinţă. Misiunea noastră este să îl ajutăm pe om să îşi facă un spaţiu care să îl reprezinte ca personalitate.

Ce sumă este necesară pentru redecorarea unui apartament, cu două camere, pentru a ne simţi ca şi cum am intra în altă casă?
Se poate face şi cu 2.500 de euro. Mulţi dintre cei care apelează la noi constată cu suprindere că ies mai bine în final decât dacă îşi cumpără ceea ce le trece prin cap pentru că noi, decoratorii, putem să sugerăm materiale bune mai ieftine sau la care avem o reducere mai mare decât găsesc ei în cataloage.

Cum v-aţi gândit la „corabia pentru copii” din Iulius Mall?
Pur şi simplu treceam prin mall şi m-am gândit că s-ar preta aşa ceva. Le-am sugerat ideea celor de acolo, iar ei au acceptat. Mă bucur că a ajuns să aibă un asemenea succes.

Se simte criza în acest domeniu?
Aş spune că nu, cererea nu s-a diminuat. În schimb, muncim câte 12-14 ore pe zi, în funcţie de proiect. Acum am un interviu, apoi mă duc pe şantier, iar seara am o întâlnire de afaceri.

Câţi bani trebuie investiţi într-un asemenea business? Cum măsuraţi satisfacţia clientului?
E greu de spus cât am investit, noi trebuie să fim mereu în pas cu tendinţele. Nu prea îţi permiţi să acumulezi stocuri. Cifra noastră de afaceri anuală este cam de 400.000 de euro. Noi mergem din aproape în aproape, nu ne întindem mai mult decât ne ţine plapuma. Dacă există clienţi mulţumiţi, ne recomandă şi altora. Satisfacţia o constaţi şi din reacţii: unii ne trimit flori în fiecare an.

Ce percepţie există faţă de decoratori? 
Noua conducere a Ordinul Arhitecţilor din România şi-a deschis porţile de interes pentru piaţa locală. Şi-au dat şi ei seama că nu le pot face pe toate şi apelează tot mai mult la noi.

Studenţii cum se prezintă? Lucraţi cu ei?
Aş spune că am lucrat mai bine cu studenţii de la arte plastice decât cu cei de la design.

Care sunt tendinţele acestui an?
Se merge pe elemente naturale, pe alăturarea cu natura, iar culorile predilecte sunt vii: turcoaz, roşu şi verde. Vrem să aducem veselia pentru perioada de după criză.

Sursa: Ziua de Cluj

Transilvania Business: „Modelul Napotex”

Cornelia Nagy este un prototip pentru managerul de succes, care știe să își reinventeze afacerea și să o adapteze în funcție de evoluțiile pieței. Astfel, ea a reușit să transforme Napotex într-o afacere care a trecut cu bine peste valurile crizei și care a devenit, acum, o adevărată mină de aur.

Cornelia Nagy are o cultură vastă și este pasionată de artă și de istorie. Biroul ei, mobilat cu mult bun-gust, exprimă o personalitate puternică și deschisă spre viitor, însă fără să uite lecțiile trecutului. Astfel, papirusuri egiptene de o foarte bună calitate, care simbolizează Istoria, se află în aceeași încăpere cu un glob pământesc ce semnifică deschidere și cu tehnică de ultimă generație, care prevestește tehnologiile viitorului. Iar lecția de istorie practică servită de Cornelia Nagy este desprinsă din exemplele marilor cuceritori. La fel ca și Alexandru Macedon ori Iulius Caesar, ea a ocupat puncte strategice. Cel mai important este reprezentat de baza logistică situată exact peste drum de Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, principala poartă aeriană a Transilvaniei și, totodată, un important hub comercial al Europei de Est.

Această lecție i-a făcut pe mulți dintre cunoscuții managerului general al Napotex să o asemene pe Cornelia Nagy cu Angela Merkel, cu păstrarea proporțiilor de rigoare. Astfel, dacă Angela Merkel a reinventat Germania și a transformat-o dintr-o țară care se temea pentru viitorul ei și care avea probleme structurale, generate de diferențele mari dintre landurile foste comuniste și cele occidentale, într-un stat în care viitorul începe azi, Cornelia Nagy a reinventat afacerea Napotex. În prima fază, în anii tulburi ai tranziției, a evitat una dintre marile greșeli comise de alți manageri: privilegierea spațiilor de birouri din centrele orașelor și neglijarea periferiei.

Napotex a păstrat și și-a extins baza logistică din cartierul clujean Someșeni, de lângă aeroport, care a devenit azi unul dintre punctele – cheie ale economiei clujene. De asemenea, în anii boom-ului imobiliar, când alți manageri se lansau în investiții nerealiste, cu speranța că prețurile vor crește necontenit, Cornelia Nagy a optat pentru o dezvoltare organică și sănătoasă a afacerii, iar investițiile au fost realizate din resursele proprii generate de Napotex. Astfel că declanșarea crizei economice a găsit Napotex bine ancorată și cu perspective excelente, în timp ce alte societăți asemănătoare din Transilvania au fost lovite de recesiune ca de un tsunami. Acum, cazul Napotex a devenit un model de economie aplicată, demn de a fi urmat și de alți manageri.

Viziune realistă

Modul de management al Corneliei Nagy poate fi rezumat în cuvântul realist. Ea a preluat o companie de comerț, însă, în prezent, afacerile Napotex sunt generate de închirieri. Structura afacerii s-a transformat radical, după ce Cornelia Nagy și-a dat seama că multe dintre companiile de comerț care activau în centrul Clujului și care erau clienții Napotex aveau să fie grav afectate de mutațiile generate de deschiderea celor două mall-uri din Cluj. Peste acest fenomen s-au adăugat concurența neloială și importurile masive de marfă proastă, adusă din Turcia ori din China.

Astfel că, în loc să mizeze pe rolul de centru logistic pentru companiile ardelenești producătoare de bunuri precum textilele, Napotex a mizat pe închirierea spațiilor de depozitare unor companii care activează în domenii diferite. Iar diversificarea activității a redus riscurile. Astfel, ”de 18 ani, Napotex a reușit să rămână pe profit, iar investițiile au fost realizate fără a lua un leu credit bancar”, spune Cornelia Nagy. Prețurile practicate de Napotex au fost cele corecte, în sensul că, în anii de boom imobiliar ele nu au fost umflate în mod artificial. Acesta este și motivul pentru care, în această perioadă, nici unul dintre clienți nu a venit la Cornelia Nagy să îi ceară scăderea chiriei. ”Oamenii, chiriașii, au apreciat parteneriatul onest pe care l-am propus noi”, spune managerul general al Napotex. Iar stabilitatea oferită de acest parteneriat a constituit o bază bună pentru extinderea afacerilor chiriașilor Napotex, în ciuda crizei.

”Pot să spun că mă implic foarte mult. Nu mai am un business, acum am 40”, glumește Cornelia Nagy, care se străduiește să îi ajute pe clienții ei la fel cum ar face-o cu un departament intern al Napotex. În prezent, societatea administrată de Cornelia Nagy este un model de eficiență. Cu nouă angajați, deservește 40 de clienți, care generează o cifră de afaceri de 400.000 de euro și un profit planificat pentru acest an de 150.000 de euro. Iar aceste cifre sunt argumente solide pentru ca acționarul majoritar al Napotex, SIF Banat-Crișana, să mizeze în continuare, pe termen lung, pe managerul Cornelia Nagy.

Transformare

Un lucru interesant este transformarea de la nivelul locurilor de muncă. Acum 18 ani, la Napotex lucrau 150 de angajați. Acum, în baza logistică de la aeroport lucrează tot atâția, însă oamenii sunt mult mai bine plătiți de cei 40 de angajatori din perimetrul Napotex. În prezent, 85 la sută din spațiile Napotext sunt depozite, iar 15 la sută sunt birouri. Cornelia Nagy va investi și în acest an în creșterea gradului de confort și în creșterea calității acestor spații. Astfel, toți cei care au depozite în zone precum Apahida ori Turda vor să își facă birouri în Napotex, afirmă Cornelia Nagy. Iar extinderea Aeroportului Internațional Cluj-Napoca și construirea centurii rutiere Vâlcele – Apahida vor duce la creșterea gradului de atractivitate pentru baza logistică Napotex.

Sursa: Transilvania Business

Simona Baciu: „Nu cred într-o şcoală care se adresează elitelor”

Dafina Suciu: Ce înseamnă pentru dumneavoastră Şcoala Internaţională ca proiect?

Simona BACIU, fondatoarea Scolii Internatioanle din Cluj-Napoca: Scoala Internationala este a doua mea natura. Cred ca asta este ceea ce ma defineste in cariera mea profesionala si in toate credintele mele. Este familia mea largita. Este un proiect in care eu cred, un proiect in care am investit suflet, timp si in care fiecare zi este o speranta.

D.S.: De unde a aparut ideea implementarii unui asemenea proiect tocmai la Cluj? (mai mult…)

Business Woman: „AFA Cluj – acţiuni de suflet în susţinerea comunităţii”

Interviu cu Mihaela Rus, preşedinta AFA Cluj.

Cine face parte din această asociaţie şi care sunt obiectivele ei?

Asociatia noastra este compusa din nu mai putin de 74 de doamne care fie au businessuri proprii sau functii de conducere in diferite societati, fie activeaza ca medici, profesori, psihologi, juristi sau in alte profesii liberale. Toate, fara exceptie, sunt femei active si dornice sa participe la schimbarea mai rapida in bine a Clujului, oras pe care il iubesc din tot sufletul si pe care il respecta. Impreuna incercam sa construim punti intre generatii, sa investim in talent si educatie si, mai ales, sa consolidam un mediu mai sanatos si mai frumos pentru noi si copiii nostri. Am vazut de-a lungul timpului ca exemplul nostru poate convinge si ca foarte multe alte doamne, femei de afaceri, isi doresc sa ni se alature, ca urmare, sigur ca nu ne vom opri doar la numarul prezent de membri.

Ati afirmat ca incercati sa construiti punti intre generatii, sa investiti in talent si educatie. Ati putea sa ne dati un exemplu in acest sens? (mai mult…)