Interviuri „Clujul are atitudine – Tinerii la putere în 2015!”

Proiectul ”Clujul are atitudine – Tinerii la Putere în 2015” și-a propus să privească orașul și comunitatea locală din perspectiva tinerilor. Astfel, pe tot parcursul lunii aprilie, tinerii au avut posibilitatea să-și exprime opinia față de activitățile pe care le oferă orașul în domeniile de interes cultural, științific, educațional, social, completând un chestionar. Rezultatele votului, alături de interviuri calitative, vor fi discutate în cadrul dezbaterii publice din 6 mai, care va avea loc la Casino, de la ora 11.

Până atunci, am selectat pentru dumneavoastră câteva interviuri realizate la inițiativa și cu sprijinul direct al coordonatorului voluntarilor Asociației Femeilor de Afaceri Cluj, Varga Attila, căruia îi mulțumim și pe această cale.

*

Anca Tatay (357 x 350)Anca Tatay

Anca Tatay are 32 de ani și este doctor în Istoria Artei, bibliotecar la Biblioteca Academiei Române Filiala Cluj-Napoca, specialist în Gravură şi Carte Veche Românească.

Motivaţi care este instituţia/centrul de cultură din oraşul Cluj care a contribuit/contribuie la pregătirea şi perfecţionarea dumneavoastră  profesională şi personală?
Aş pleda pentru Biblioteca Academiei Române. Este instituţia în care activez zilnic şi care, graţie colecţiei sale impresionante de carte veche provenită din diverse părţi ale continentului, din diverse secole, reprezintă pentru mine personal o minunată provocare.

Care sunt locurile de divertisment din Cluj care vă atrag cel mai mult? De ce?
Opera Română și Teatrul Național, prin activitățile lor.

Ce evenimente artistice/culturale din acest oraş vă plac în mod deosebit? De ce?
Mă pronunţ în favoarea TIFF. Consider că oferă publicului o mare varietate de filme şi, de fiecare dată, cele mai minunate surprize.

Ce anume credeţi că ar mai trebui făcut pentru ca Municipiul Cluj-Napoca să dobândească un plus de farmec şi atractivitate?

Mi-aş dori mai multă mediatizare a evenimentelor care scot în evidenţă faptul că oraşul nostru a fost desemnat Capitală Europeană a Tineretului. La ora actuală nu simt, în niciun fel, că urbea în care locuiesc beneficiază de un asemenea privilegiu.

Aţi intrat pe www.clujulareatitudine.ro? Cum vi se pare proiectul iniţiat de AFA intitulat ”Clujul are atitudine”?

Da, am intrat. Mi se pare o idee foarte bună această iniţiativă promovată de către AFA Cluj. Sper ca proiectul în sine să aducă mai multă apropiere de evenimentele importante care se întâmplă în acest oraş, prin intermediul cărora publicul se poate culturaliza şi, mai presus de toate, să consolideze punţi solide de legătură în ceea ce priveşte comunicarea între cetăţeni şi principalele instituţii ale urbei noastre.

*

liviu neagoe (471 x 600)Liviu Neagoe

Liviu Neagoe are 35 de ani, este doctor în Istorie și profesor.

Motivaţi care este instituţia/centrul de cultură din oraşul Cluj care a contribuit/contribuie la pregătirea şi perfecţionarea dumneavoastră profesională şi personală?
Institutul de Iudaistică şi Istorie Evreiască, Centrul Clujean pentru Studii Indiene. Mi se par două nuclee de cultură unde avem şansa să învăţăm cât de mult contează, pentru fiecare dintre noi, ideea de interdisciplinaritate, dar şi apropierea de lumi mai îndepărtate, de la care avem atât de multe de învăţat.

Care sunt locurile de divertisment din Cluj care vă atrag cel mai mult? De ce?
Îmi plac enorm de mult Gradina Botanică, Casino Parc, Parcul Iulius, Bastionul Croitorilor şi Muzeul Etnografic.

Ce evenimente artistice/culturale din acest oraş vă plac în mod deosebit? De ce?
Jazz in the Park, Colours of Cluj, Photo Festival – sunt modalităţi non-formale de interacţiune între artişti şi publicul larg.

Ce anume credeţi că ar mai trebui făcut pentru ca Municipiul Cluj-Napoca să dobândească un plus de farmec şi de atractivitate?
Ar trebui găsită o soluţie pentru fluidizarea traficului care să ocolească centrul Clujului pentru a-l reda circuitului pietonal şi organizarea de evenimente care să devină o tradiţie (există festivaluri de film şi de muzică, dar ar trebui să existe cel puţin două târguri de carte anuale, un târg de ONG-uri, dar şi evenimente care să cultive biodiversitatea, respectiv multiculturalitatea).

Aţi intrat pe www.clujulareatitudine.ro? Cum vi se pare proiectul iniţiat de AFA intitulat ”Clujul are atitudine”?
Este interesant, desigur, sugestia mea este că ar trebui promovate mai mult evenimente de tip: Noaptea Muzeelor, Ziua Pământului, Ziua Voluntariatului. Ar trebui o deschidere mai mare din partea instituţiilor de cultură/muzeelor/centrelor culturale unele faţă de altele pe proiecte comune, o importanţă sporită acordată proiectelor cu şi pentru tineri, dar şi întărirea statutului de oraş cultural dinamic, viu, cu un specific central-european. Felicit AFA Cluj pentru iniţiativă şi pentru curajul de a rămâne aproape de oameni, învăţându-i faptul că a avea atitudine înseamnă nu doar o doză de curaj, ci şi una de nobleţe interioară care este absolut necesară pentru a şti să trăieşti frumos în această viaţă.

*

Rudolf Cristian (450 x 600)Rudolf Cristian

Rudolf Cristian are 34 de ani, este lector universitar doctor, specialist în relaţii româno-germane din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Motivaţi care este instituţia/centrul de cultură din oraşul Cluj care a contribuit/contribuie la pregătirea şi perfecţionarea dumneavoastră profesională şi personală?
Institutul de Istorie ”George Barițiu”, deoarece la acest așezământ de știință și cultură mi-am desfășurat studiile doctorale.

Care sunt locurile de divertisment din Cluj care vă atrag cel mai mult? De ce?
Magazinele de antichități și cafenelele din centrul istoric deoarece combină în mod reușit tradiția cu inovația, trecutul istoric cu marketingul contemporan.

Ce evenimente artistice/culturale din acest oraş vă plac în mod deosebit? De ce?
Concertele de operă și spectacolele de teatru. Clujul se poate lăuda cu deținerea unor trupe de teatru și a unor ansamble de operă care realizează reprezentații cu un înalt grad de profesionalism.

Ce anume credeţi că ar mai trebui făcut pentru ca Municipiul Cluj-Napoca să dobândească un plus de farmec şi de atractivitate?
Pentru ca Municipiul Cluj-Napoca să dobândească un plus de farmec şi de atractivitate ar trebui sensibilizat tineretul față de tot ceea ce este frumos din jurul lor. Din păcate, în prezent un segment apreciabil de adolescenți și post-adolescenți au pierdut percepția esteticului și a măsurii din viața lor acordând o prea mare atenție extremelor și exceselor de tot felul. Est modus in rebus!

Aţi intrat pe www.clujulareatitudine.ro? Cum vi se pare proiectul iniţiat de AFA intitulat ”Clujul are atitudine”?
Da! Interesant, am completat și un chestionar online!

*

Vizauer Victor Valentin, 37 de ani, cercetător știinţific doctor Academia Română, specialist în Istorie Medievală Timpurie în spaţiul transilvan.

Motivaţi care este instituţia/centrul de cultură din oraşul Cluj care a contribuit/contribuie la pregătirea şi perfecţionarea dumneavoastră profesională şi personală?
Biblioteca Universitară Lucian Blaga și Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca.

Care sunt locurile de divertisment din Cluj care vă atrag cel mai mult? De ce?
Parcul Central, Parcul Iulius şi Parcul Rozelor… Sunt un iubitor al plimbărilor, al aerului curat…

Ce evenimente artistice/culturale din acest oraş vă plac în mod deosebit? De ce?
Îmi plac concertele de la Filarmonică, expoziţiile de artă sau istorice, evenimentele teatrale şi concertele de orgă. Toate aceste manifestări artistice dezvoltă sufletul.

Ce anume credeţi că ar mai trebui făcut pentru ca Municipiul Cluj-Napoca să dobândească un plus de farmec şi de atractivitate?
Cred că ar fi foarte important să se redeschidă expoziţia de bază a Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei.

Aţi intrat pe www.clujulareatitudine.ro? Cum vi se pare proiectul iniţiat de AFA intitulat ”Clujul are atitudine”?
Mi se pare un proiect foarte necesar, care trebuie să continue.

*

Adina Moldan (445 x 600)Adina Moldan

Adina Moldan este arhitect, doctorand în domeniul arhitecturii, cadru didactic asociat la Facultatea de Arhitectură și Urbanism, membru al Ordinului Arhitecților din România – Filiala Transilvania.

Motivaţi care este instituţia/centrul de cultură din oraşul Cluj care a contribuit/contribuie la pregătirea şi perfecţionarea dumneavoastră profesională şi personală?
Instituția cu cel mai mare aport asupra formării arhitecților clujeni este fără doar și poate Ordinului Arhitecților din România – Filiala Transilvania. Cu mare drag constat o preocupare din ce în ce mai activă a OART pentru viața culturală și pentru publicul larg, țin să amintesc de evenimentele organizate la Mănăstirea Franciscană, evenimente care îmbină arhitectura cu alte ramuri culturale.
Un loc special pentru mine, sunt sigură că și pentru mulți tineri arhitecți, este Casa Tranzit. Am avut ocazia să vizitez multe expoziții care și-au găsit ”casa” la fosta sinagogă, printre care și la Bienala de Arhitectură Transilvania. Pentru generația mea, Casa Tranzit a fost amplasamentul multor proiecte studențești și locul primelor expoziții organizate cu proiectele noastre.
Țin să amintesc de Muzeul de Artă Cluj și de Muzeul Etnografic, instituții cu un cuvânt greu de spus în viața culturală, care aduc publicului clujean evenimente din ce în ce mai impresionante.

Care sunt locurile de divertisment din Cluj care vă atrag cel mai mult? De ce?
Fiind iubitoare a artelor clasice nu pot să nu mă orientez spre Teatrul Național și Opera Națională, instituții cu o distribuție de excepție ce pune în scene piese care ne transpun în cu totul altă lume, chiar dacă pentru puțin timp. Am fost impresionată în mod deosebit de ”Zbor deasupra unui cuib de cuci” și ”Visul unei nopți de vară”.

Ce evenimente artistice/culturale din acest oraş vă plac în mod deosebit? De ce?
Pentru mine, Zilele Arhitecturii vor rămâne unul dintre evenimentele cele mai importante. Cu ocazia ZA-ului (cum îi spun ”inițiații”) studenții arhitecți deschid larg porțiile facultății și ale profesiei aducând o gamă largă de experiențe publice, de la conferințe susținute de invitați de renume național și internațional, la pavilioane inovatoare din punct de vedere formal și constructiv, la evenimente de activare a spațiilor publice. Mă bucură să văd o orientare din ce în ce mai largă spre dialogul cu comunitatea.
Zilele Arhitecturii au loc din doi în doi ani, în luna mai (anul acesta: 11-17 mai).

Ce anume credeţi că ar mai trebui făcut pentru ca Municipiul Cluj-Napoca să dobândească un plus de farmec şi de atractivitate?
Consider necesară o mai mare atenție acordată spațiului public și evenimentelor publice, un pas în această direcție este făcut de ”Scena Urbană”, sub îndrumarea doamnei arhitect Daniela Maier. În cadrul ”Scenei” au fost organizate spectacole de dans pe Cetățuie, piese de teatru și concerte de pian în Gară și multe altele… Acest proiect atrage atenția asupra unor locuri de multe ori uitate sau neutilizate la potențialul lor real și datorită lui se activează, se aglomerează în cel mai bun sens al cuvântului, vibrează și capătă viață.
Acestea fiind spuse îmi doresc o promovare cat mai intensă a evenimentelor culturale. Constant cu plăcere și neplăcere, totodată, abundența evenimentelor culturale din oraș. Cu plăcere, pentru că există preocuparea pentru cultură și că este atât de prezentă. Cu neplăcere, pentru că sunt foarte multe evenimente interesante și nu pot ajunge la toate.

Aţi intrat pe www.clujulareatitudine.ro? Cum vi se pare proiectul iniţiat de AFA intitulat ”Clujul are atitudine”?
Am intrat pe www.clujulareatitudine.ro și țin să felictit AFA pentru această inițiativă excelentă ce sper să ducă la o imagine cât mai clară asupra vieții culturale a urbei și să ajute la promovarea evenimentelor viitoare. De asemenea, sper că se va acorda atenție și evenimentelor științifice și culturale organizate de lumea universitară clujeană. Cred într-o legătură strânsă între Clujul-cultural și Clujul-universitar.

*

Adriana Gheju are 37 de ani este filolog, specialist în Literatură modernă şi Eminescologie.

Motivaţi care este instituţia/centrul de cultură din oraşul Cluj care a contribuit/contribuie la pregătirea şi perfecţionarea dumneavoastră profesională şi personală?
Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, întrucât a stat la baza formării mele atât profesionale, cât şi personale.

Care sunt locurile de divertisment din Cluj care vă atrag cel mai mult? De ce?
Îmi plac foarte mult parcurile, întrucât sunt locurile ideale pentru a petrece timp de calitate cu întreaga familie. Mă bucur foarte mult că acest oraş este unul Verde, ceea ce mă determină să cred că are toate şansele să fie unul competitiv şi sustenabil din multe puncte de vedere.

Ce evenimente artistice/culturale din acest oraş vă plac în mod deosebit? De ce?
Jazz in the park – muzică de calitate într-un cadru natural şi Anul Nou Bizantin, organizat de către Muzeul Etnografic – tradiţie şi cultură în incinta mirifică a parcului etnografic din Hoia.

Ce anume credeţi că ar mai trebui făcut pentru ca Municipiul Cluj-Napoca să dobândească un plus de farmec şi de atractivitate?
Cred sincer că infrastructura trebuie mult îmbunătăţită, locurile de parcare sunt încă insuficiente, traficul în centrul oraşului ar trebui restricţionat, în plus se impune găsirea de alternative de transport pentru cei care doresc să ajungă aici.

Aţi intrat pe www.clujulareatitudine.ro? Cum vi se pare proiectul iniţiat de AFA intitulat ”Clujul are atitudine”?
Da, m-am bucurat să pot ajuta cu o părere şi o atitudine proiectul lăudabil pe care Asociaţia Femeilor de Afaceri l-a întreprins anul acest; consider că este o iniţiativă foarte bună care sperăm că va conduce în perioada următoare spre proiecte concrete în beneficiul locuitorilor acestui oraş.

*

Dana Dragonici – are 28 de ani, absolventă a Facultății de Business, secția Administrarea Afacerilor din Cluj-Napoca (la nivel de licență și masterat), asistent în cadrul Universității Tehnice, Cluj-Napoca și voluntar AFA.

Motivaţi care este instituţia/centrul de cultură din oraşul Cluj care a contribuit/contribuie la pregătirea şi perfecţionarea dumneavoastră profesională şi personală?

Instituția care a contribuit cel mai mult la pregătirea și perfecționarea mea este Biblioteca Centrală Universitară din Cluj, datorită fondului de carte, revistelor de specialitate pe care le-am consultat si paginilor web cu articole științifice indexate internațional.

Care sunt locurile de divertisment din Cluj care vă atrag cel mai mult? De ce?
Locurile de divertisment care mă atrag cel mai mult sunt opera, cinematograful ”Florin Piersic” și Casa de Cultură a Studenților, unde am avut ocazia să particip la concerte.

Ce evenimente artistice/culturale din acest oraş vă plac în mod deosebit? De ce?
Evenimentele culturale care îmi plac în mod deosebit sunt cele de la Operă, concertele de la Filarmonică sau expozițiile de artă, cel mai recent exemplu este expoziția sculptorului Liviu Mocanu.

Ce anume credeţi că ar mai trebui făcut pentru ca Municipiul Cluj-Napoca să dobândească un plus de farmec şi de atractivitate?
Pentru ca Municipiul Cluj-Napoca să dobândească un plus de farmec și atractivitate ar trebui să se investească mai mult în tinerele talente, indiferent de domeniul în care activează, să se organizeze mai multe concursuri și proiecte artistice/culturale, să se organizeze expoziții cu aceste lucrări sau să se implice în mod concret în restaurarea unor clădiri (tinerii care studiază acest domeniu).

Aţi intrat pe www.clujulareatitudine.ro? Cum vi se pare proiectul iniţiat de AFA intitulat ”Clujul are atitudine”?
Da, proiectul inițiat de AFA mi se pare unul foarte important pentru dezvoltarea paletei culturale din orașul nostru, cu atât mai mult cu cât face apel la personalități ale instituțiilor de cultură.

*

Gabriela Rus are 31 de ani, este doctor în Istoria Artei, specialist în Arhitectura Transilvaniei din veacul al XIX-lea.

Motivaţi care este instituţia/centrul de cultură din oraşul Cluj care a contribuit/contribuie la pregătirea şi perfecţionarea dumneavoastră profesională şi personală?
Universitatea „Babeş-Bolyai” unde am absolvit Secţia de Istoria Artelor, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca şi Muzeul Etnografic. Acestea din urmă au organizat printre cele mai importante expoziţii de pictură pe care doar în marile capitale europene le mai poţi admira.

Care sunt locurile de divertisment din Cluj care vă atrag cel mai mult? De ce?
Îmi plac cafenelele Clujului care îţi aduc aminte de ambianţa de neuitat a anilor de odinioară, îmi place Parcul Central şi Grădina Botanică unde te poţi plimba şi relaxa atât de bine.

Ce evenimente artistice/culturale din acest oraş vă plac în mod deosebit? De ce?
Subscriu la Jazz in the park şi, pentru că sunt specialist pe artă şi arhitectura veacului al XIX-lea, îmi place mult Scena Urbană. Mi se pare un eveniment original şi atractiv ca un veritabil pol care aduce alături oameni frumoşi ce ştiu savura momente artistice de calitate.

Ce anume credeţi că ar mai trebui făcut pentru ca Municipiul Cluj-Napoca să dobândească un plus de farmec şi de atractivitate?
Mai trebuie lucrat la curăţenia oraşului, la infrastructură şi la parcări. Ne mai trebuie spaţii verzi şi mai mult dinamism în ceea ce privesc evenimentele care îi pun în valoare pe tineri. Nu simt că am fi Capitală Europeană a Tineretului. Suntem, oare?!

Aţi intrat pe www.clujulareatitudine.ro? Cum vi se pare proiectul iniţiat de AFA intitulat ”Clujul are atitudine”?
Da, am aflat de acest eveniment, am completat chestionarul propus de AFA Cluj. Sunt bucuroasă că organizatorii au avut o astfel de idee, iar faptul în sine că poţi să exprimi o atitudine înseamnă, într-adevăr, mult. Felicitări AFA Cluj şi tot aşa mai departe!

*

Acad. Nicolae Edroiu (475 x 600)Academician Nicolae Edroiu

Nicolae Edroiu este profesor universitar doctor, director al Institutului de Istorie „George Bariţiu” din Cluj, Membru Corespondent al Academiei Române.

Motivaţi care este instituţia/centrul de cultură din oraşul Cluj care a contribuit/contribuie la pregătirea şi perfecţionarea dumneavostră profesională şi personală?
Eu, personal, am un respect deosebit pentru toate nucleele de cultură din acest oraş care, prin menirea lor, contribuie la cizelarea spiritelor şi formarea de caractere frumoase şi elevate de care avem atâta nevoie noi ca şi popor. Tocmai de aceea îmi este oarecum greu să nominalizez doar o singură instituţie de acest gen. Mă gândesc însă la formarea mea ca om şi specialist şi nu pot să nu amintesc de Universitatea „Babeş-Boyai” din Cluj unde am învăţat atâtea şi atâtea de la mentorii mei, nu pot să nu amintesc de Biblioteca Academiei şi de Biblioteca Centrală Universitară unde, de-a lungul anilor, m-am luminat cu atâtea publicaţii preţioase, dar mai ales de Opera Română şi cea Maghiară pe care le-am respectat mereu în egală măsură. Acestea din urmă m-au delectat tot timpul prin reprezentaţii minunate care m-au îmbogăţit în interior de fiecare dată, astfel că, ori de câte ori am păşit afară, am simţit realmente că plec înălţat sufleteşte.

Care sunt locurile de divertisment din Cluj care vă atrag cel mai mult? De ce?
Îmi place foarte mult Casinoul din Parcul Central unde am văzut diverse reprezentaţii muzicale şi de dans, în special Tango. Mă duc cu mare plăcere acolo ca să asist la toate acestea, întrucât am, astfel, ocazia de a savura momente frumoase ce îmi aduc aminte de anii frumoşi de odinioară. Îmi place Grădina Botanică, respectiv Cinematograful „Florin Piersic” unde pot savura un film bun şi, de ce nu, aş mai aminti şi Parcul Etnografic din Hoia unde, ori de câte ori ajung, simt o delectare şi o bucurie pe care greu o pot descrie în cuvinte.

Ce evenimente artistice/culturale din acest oraş vă plac în mod deosebit? De ce?
Aş aminti, întâi de toate, „Zilele Academice Clujene” care, anul acesta, se vor deschide acum în luna mai, deci o excelentă ocazie de a ne întâlni cu fiecare dintre specialişti de aici din Cluj, din Bucureşti sau din alte oraşe pentru a ne împărtăşi, prin conferinţe publice, lansări de carte şi expoziţii, câte ceva din performanţele de cercetare la care am ajuns fiecare dintre noi. Nu aş putea omite Târgul de Carte „Gaudeamus” la care am participat nu demult şi, fireşte, TIFF-ul. Îmi place mult şi acest eveniment, întrucât, an de an, avem parte de cele mai frumoase surprize, iar cine iubeşte cu adevărat filmul de calitate nu are cum să nu savureze la maxim acest eveniment care, cred eu, că este deja emblematic pentru oraşul nostru.

Ce anume credeţi că ar mai trebui făcut pentru ca Municipiul Cluj-Napoca să dobândească un plus de farmec şi de atractivitate?
Iubesc mult acest oraş şi, tocmai de aceea, nu pot să nu fiu sincer şi să recunosc faptul că mai sunt unele lucruri de făcut care ar consolida o imagine bună a acestei urbe. Problema parcărilor şi a traficului prea aglomerat în centru este una dintre ele. Aş vrea apoi să văd mai multe evenimente care să-i scoată în prim-plan pe tinerii noştri frumoşi şi valoroşi. Înţeleg că suntem Capitală Europeană a Tineretului. M-aş bucura să văd mai multă efervescenţă, mai mult dinamism, iar atunci cât ies pe străzile oraşului să întâlnesc tineri din toată Europa de la care să aud că se simt bine la Cluj. Transilvania noastră e atât de frumoasă, plină de comori culturale şi poveşti de neuitat. Avem ce să arătăm lumii de aşa manieră încât fiecare să-şi dorească să revină aici cu plăcere.

Aţi intrat pe www.clujulareatitudine.ro? Cum vi se pare proiectul iniţiat de AFA intitulat ”Clujul are atitudine”?
Nu pot decât să felicit toate Doamnele şi Domnişoarele din Asociaţia Femeilor de Afaceri din Cluj, pe D-na Preşedinte Mihaela Rus în mod deosebit, pentru această iniţiativă frumoasă şi importantă pentru comunitatea noastră cu care, iată, ne reîntâlnim a doua oară. Mă simt realmente bucuros să pot spune că, în mandatul meu de Director al Institutului de Istorie „George Bariţiu” din Cluj al Academiei Române am mai avut ocazia de a vedea că drumurile noastre se intersectează, iar ceea ce spuneam la pregătirea volumului dedicat AFA Cluj mă onorează să pot aminti acum din nou: Doamnele şi Domnişoarele noastre din Asociaţie, care se implică în atâtea proiecte importante, sunt,  nişte repere pentru comunitatea noastră cu care nu putem decât să ne mândrim. Le mulţumesc pentru această ocazie de a-mi putea exprima şi eu o atitudine ceea ce cred că este foarte important. Atunci când cineva te ascultă şi îţi dă ocazia să te exprimi, să expui un punct de vedere, o obiecţie, o preferinţă sau o laudă, de fapt, îţi oferă foarte mult. Eu personal regăsesc în această iniţiativă a Doamnelor mult respect, multă deschidere, dar şi multă preocupare faţă de tot ceea ce se întâmplă important lângă noi şi nu numai. În consecinţă, dacă Clujul are realmente Atitudine, atunci, fără îndoială, are Onoare şi multă Stimă de Sine. Felicitări, AFA Cluj pentru toate acestea!

2017-07-19T11:00:06+00:00 May 4th, 2015|