Social

AFA va dărui ore copiilor Asociaţiei „Familia Regăsită”

Proiectul nostru de suflet, „Ore în dar”, prin care dorim să dăruim din timpul nostru celor 18 copii aflaţi în grija Asociaţiei „Familia Regăsită”, a demarat marţi, 27 septembrie, cu o vizită la Grădina Botanică. 16 doamne din AFA au însoţit copiii de la AFR în periplul lor prin Grădina Botanică, scopul ieşirii fiind nu doar ca să îi cunoaştem mai bine pe copii, ci şi ca aceştia să înveţe să facă fotografii.

Alături de noi a fost fotograful profesionist Călin Ilea, care a explicat fiecărui copil în parte „trucuri” de fotograf şi a fost atent ca ei să deprindă corect aspectele tehnice ale fotografiei. Copiii s-au lăsat furaţi de frumuseţea locului şi de aparatele foto performante pe care le-au adus cu ele doamnele din AFA şi au încercat să suprindă în cât mai multe imagini Grădina Botanică. A fost multă bucurie de ambele părţi, prietenie şi o zi superbă de toamnă pe care nu o vom uita foarte curând.

Mai trebuie spus că cele mai frumoase fotografii ale copiilor vor face obiectul unei expoziţii cu licitaţie, iar fondurile obţinute vor fi direcţionare către proiectul „Ore în dar”. De asemenea, în continuarea proiectului, în fiecare zi de marţi, la Asociaţia „Familia Regăsită” va fi „Ziua AFA”. Câte două doamne din AFA vor realiza cu copiii proiecte interesante legate de profesiile lor sau pur şi simplu îi vor ajuta la teme.

[nggallery id=13]

AFA a început şcoala împreună cu copiii Asociaţiei Familia Regăsită

AFA a adus zâmbetul pe buzele copiilor aflaţi în grija Asociaţiei Familia Regăsită, la întâlnirea ce a avut loc marţi, 13 septembrie, la ora 17.00, la sediul asociaţiei. În cadrul ultimelor întâlniri de lucru, ne-am propus să ajutăm 18 copii proveniţi din familii defavorizate, completându-le ghiozdanele cu rechizitele necesare pentru începerea noului an şcolar.

Întâlnirea a fost frumoasă şi emoţionantă. Ne-am jucat, am râs şi ne-am bucurat împreună cu copiii asociaţiei când am „descoperit” împreună rechizitele colorate din ghiozdane. Acţiunea a fost organizată în colaborare cu Asociaţia Familia Regăsită şi Asociaţia Green&Wild. Ne propunem ca şi de acum înainte să oferim acestor copii mai multă speranţă şi mai multe zâmbete. Acţiunile noastre vor fi cele care vor vorbi pentru noi.

[nggallery id=8]

O serată de excepţie

Serata pe care am organizat-o joi, 16 iunie, în Grădina Botanică şi care a marcat începutul campaniei „Un oraş pentru o grădină”, a fost fără doar şi poate un eveniment extraordinar. În afara faptului că am fost foarte inspirate în alegerea locului de desfăşurare, am dovedit că ne putem mobiliza exemplar atunci când vine vorba de o cauză frumoasă şi specială.

Am avut alături de noi peste 150 de oaspeţi, care s-au bucurat pe deplin de toate clipele frumoase oferite în cadrul seratei, începând cu spectacolul de Capoeira şi cel de fire juggling terminând cu concertul de jazz interbelic al trupei „Jazztics”.

Cel mai emoţionant moment al seratei a fost, de bună seamă, premierea câştigătorilor concursului de fotografie „Surprinde Grădina Botanică!”. Au fost în total şapte câştigători, iar premiile s-au distribuit astfel:

Categoria Copii:

Premiul I  (un aparat CANON PowerShot A2200 IS): Lorena Alexa – „I-am surprins cu greu”

Premiul II (un aparat CANON PowerShot A3000 IS): Alex Rusu – „Banane”

Premiul III (un aparat CANON PowerShot A495): Denisa Moldovan – „Ape tulburi”

Cea mai populară fotografie (un aparat CANON PowerShot A495): Lorena Alexa – „I-am surprins cu greu”

Categoria Adulţi

Premiul I (în valoare de 1.000 de lei): George Raţ – „Grădina în oglindă”

Premiul II (în valoare de 700 de lei): Flaviu Gabriel Vas – „Best Teacher”

Premiul III (în valoare de 500 de lei): Noemi Nagy – „Solitudine”

Cea mai populară fotografie (un aparat CANON PowerShot A495): Sorin Bucur – „Nufăr”

În urma licitaţiilor de fotografii şi plante rare, dar şi a vânzărilor de cartonaşe verzi şi a donaţiilor date de oaspeţii noştri, am reuşit să strângem în jur de 13.000 de lei. După cum bine ştim, acesta este doar începutul.

[nggallery id=5]

Finaliştii concursului de fotografie „Surprinde Grădina Botanică!”

Astăzi avem marea plăcere de a anunţa finaliştii concursului de fotografie „Surprinde Grădina Botanică!”, parte a campaniei „Un oraş pentru o grădină”.

Toate fotografiile nominalizate vor face obiectul expoziţiei care va avea loc mâine, 16 iunie, între orele 10.00 – 17.30, pe aleile Grădinii Botanice şi la care sunt invitaţi cu mare drag.

Tot mâine, la ora 12:00. vor fi făcute publice, pe Facebook şi în presă, numele celor opt câştigători.

Îi felicităm atât pe finalişti, cât şi pe restul participanţilor, pentru că iubesc Grădina Botanică şi pentru că a manifestat interes pentru frumos şi pentru acest loc atât de drag clujenilor!

Finalişti Categoria „Adulţi”

Alexa Andrei Sebastian – „Ceres Garden”, Alexandra Iulia Peczi – „Amintiri”, Ana-Maria Nagy – „Mic, dar te faci observat”, Ana-Maria Tălmăcel – „Covor de lalele”, Anda Blaga – „Huge mushroom”, Andrei Muntean – „Sunspot”,  Anca Silvia Hendea – „Floricele pe câmpii”, Andra Silberg – „Dream of light and life”, Andreea Prisacă – „Serenitate”, Andreea Rebeka Zsigmond – „Pulsatilla pratensis”, Andreea Simionaş – „Memorie”, Angyalosi Beáta – „Solanaceae”, Cătălina Marincaş – „Romanian lifestyle”, Cecilia Csomor – „Odihnă”, Codruţa Georgescu – „Colţ de rai”, Daniel Dărăban – „Zen garden”, David Mariana – „Splendoare”, Eduard Moise – „Drumul iniţiatic”, Fekete István Péter – „În noapte”, Flavia Mureşan – „Drum nesfârşit”, Flaviu Gabriel Vas – „Best teacher”, George Raţ – „Grădina în oglindă”, Ioana Herbel – „Dispersare”, Kis Adriana – „Împlinire”, Mihai Dumitrache – „Cerul pe Pământ”, Mihai Foiaşi – „Early morning coffee”, Mihai Hendea – „Miercuri în Japonia”, Noemi Nagy – „Solitudine”, Otilia Malomfălean – „În căutarea lanului de maci”, Orsolya Moldvai – „Oglinda convorbirii”, Patricia Socaciu – „Together”, Raluca Dobre – „Loc pentru toţi”, Remus Nagy – „Invitaţie la răgaz”, Roxana Petrean – „Drum ascuns”, Simina Piţur – „De-a v-aţi ascunselea, cu nuferi”, Sorin Bucur – „Nufăr”, Teodora Neagu – „Albina şi florile”, Tiberiu Alexandru Antal – „Reflexii în apa cu soare”, Tudor Ştefănescu – „Supravieţuitorul”

Finalişti Categoria Copii

Alexandra Popa Stoican – „O picătură de viaţă”, Alex Rusu – „Banane”, Claudia Sorina Coroiu – „Primăvara în grădină”, Denisa Moldovan – „Ape tulburi”, Florin Beudean – „Macro natura”, Lorena Alexa – „I-am surprins cu greu”, Mălina Molnar – „La nivelul paşilor”, Teodora Moldovan – „Natura”

Cine jurizează concursul „Surprinde Grădina Botanică!”

Avem plăcerea de a vă prezenta membrii juriului care va acorda premiile concursului foto „Surprinde Grădina Botanică!”. După cum anunţam în Regulamentul concursului, juriul este format din reprezentante ale AFA Cluj, reprezentanţi ai Universităţii „Babeş-Bolyai” şi ai mass-mediei.

Preşedintele juriului este lector universitar doctor Eugen Moritz, cadru didactic la Universitatea de Arte şi Design Cluj-Napoca, secţia Foto. Prins între trei pasiuni: pictura, fotografia şi filmul, şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Cluj, Eugen Moritz are lucrări în colecţii private din SUA, Israel, Belgia, Austria, Germania şi România. De-a lungul carierei, a strâns numeroase premii din ţară şi străinătate, cel mai apropiat de suflet fiind Marele premiu acordat de revista newyorkeză „Popular Photography” la „Great 1998 Picture Contest”, concurs în care au fost înscrise 60.000 de fotografii.

Reprezentantul Universităţii „Babeş-Bolyai” în juriu este cunoscutul fotograf Mircea Albu. De formaţie inginer, a absolvit Institutul de Fotografie din New York, specialitatea „Fotografie aplicată”. Distins cu numeroase premii fotografice naţionale şi internaţionale, fondator şi preşedinte al Fotoclubului studenţesc „Universitatea” şi al Asociaţiei ArtImage Cluj-Napoca, Mircea Albu este cel care a iniţiat în 1989 „Zilele fotografice clujene”, precum şi numeroase tabere şi şcoli de fotografie.

Un alt membru al juriului este biologul Mihai Puşcaş, cercetător ştiinţific şi reprezentant al Grădinii Botanice „Alexandru Borza”. Deţinător a două doctorate, obţinute la Universitatea Babeş Bolyai şi Universitatea Grenoble (Franţa), Mihai Puşcaş este responsabil cu Muzeul Botanic şi herbarul din cadrul Grădinii Botanice.

Din partea mass-media, membrii ai juriului sunt jurnalista Ruxandra Hurezeanu de la Gazetino, autoare a volumului de reportaje „Conspiraţia oamenilor liberi” lansat anul trecut la Bookfest, şi Eugen Olariu, singurul fotoreporter clujean care a luat parte, în 2008, la expediţia de cucerire a Vârfului Khan Tengri (7.010 metri), aflat la graniţa statelor Kazakhstan şi Kîrgîstan. Olariu este autorul unor lucrări de excepţie, care fac vâlvă atât în ziare, cât şi pe pagina sa de Facebook, fiind în acelaşi timp unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi fotoreporteri clujeni.

Un alt membru al juriului este Pierina Vintilă, vicepreşedinta Asociaţiei Femeilor de Afaceri din Cluj şi membru fondator a acesteia. De profesie inginer, Pierina Vintilă este în acelaşi timp o talentată pictoriţă şi o adevărată cunoscătoare a Grădinii Botanice. Tot din partea AFA Cluj este în juriu şi Cristina Mihaela Pop, director Dezvoltare Regională al revistei „Business Women” şi responsabila PR pe acest proiect.

AFA Cluj demarează programul „Voluntarul Verde”!

Vă anunţăm cu bucurie că luni vom lansa un alt proiect al campaniei „Un oraş pentru o grădină”, proiect pe care l-am intitulat „Voluntarul Verde”.

Înscrierile în programul de voluntariat se fac completând formularul de înscriere de pe site-ul nostru (mai jos), începând din 23 mai şi până în 31 mai 2011.

Voluntarii vor fi implicaţi în toate activităţile campaniei „Un oraş pentru o grădină”, care se desfăşoară în perioada 19 mai – 16 iunie 2011. De asemenea, ei vor distribui prin oraş „Cartonaşul verde”, mecanism prin care clujenii vor putea ajuta şi deveni prieteni ai Grădinii Botanice.

Concurs AFA Cluj: „Surprinde Grădina Botanică!”

Participă la concursul de fotografie,

din cadrul evenimentului „Un oraş pentru o grădină!”,

organizat de Asociaţia Femeilor de Afaceri Cluj.

Înscrie poza ta şi datele personale pe pagina de Facebook AFA Cluj.

[dacă dai click aici sau pe poza din dreapta, te ducem direct la formularul de participare; citeşte cu atenţie regulamentul pentru caracteristicile pozei şi detaliile de participare]

Care sunt premiile?

Premiile pe care le-am pus în joc sunt în valoare de peste 5.000 de lei şi sunt împărţite astfel:

CATEGORIA ADULŢI, premiul jurizat:

Premiul I – 1000 de lei, Premiul II – 700 de lei, Premiul III – 500 de lei

Premiul de popularitate pentru cea mai „like”-uită fotografie – Aparat foto CANON PowerShot A495.

CATEGORIA COPII (sub 14 ani), premiul jurizat:

Premiul I – Aparat foto CANON PowerShot A3100 IS, Premiul II – Aparat foto CANON PowerShot A3000 IS, Premiul III – Aparat foto CANON PowerShot A495

Premiul de popularitate pentru cea mai „like”-uită fotografie – Aparat foto CANON PowerShot A495

 

Calendar de desfăşurare

19 mai – 12 iunie 2011 – înscrierea participanţilor şi încărcarea fotografiilor pe site

13-15 iunie 2011 – jurizarea fotografiilor

16 iunie 2011- expoziţia finaliştilor şi festivitatea de premiere

Cine jurizează?

Juriul este format din reprezentate ale AFA Cluj, reprezentanţi ai Universităţii Babeş-Bolyai şi fotografi din mass-media. Preşedintele juriului este lect. univ. dr. Eugen Moritz, secţia Foto a Universităţii de Artă şi Design.

Vizitează expoziţia foto dedicată Grădinii Botanice!

Festivitatea de premiere a câştigătorilor va avea loc în data de 16 iunie, în Grădina Botanică. Tot în acea zi, pe aleile Grădinii vor fi expuse 40 dintre cele mai frumoase fotografii jurizate. Expoziţia de fotografie va fi deschisă publicului între orele 9.00-18.30.

După încheierea expoziţiei, fotografiile vor fi scoase la licitaţie şi folosite pentru realizarea de materiale promoţionale (vederi, semne de carte, album etc., toate în scopul promovării Grădinii Botanice) ulterior comercializate în scopul susţinerii Fondului Verde, program al AFA Cluj dedicat refacerii Grădinii Botanice şi susţinerii acţiunilor ecologice la nivel local.

Cum puteţi ajuta Grădina Botanică?

 

  • Vizitaţi Grădina Botanică!
  • Participaţi la concursul de fotografie
  • Votaţi şi „like”-uiţi fotografiile prietenilor voştri din concursul „Surprinde Grădina Botanică!
  • Contribuiţi cu sponsorizări sau cu donaţii în Fondul Verde. Număr de cont: RO71BTRL 0130.1205.9215.1402
  • Share-uiţi evenimentul nostru pe Facebook!
  • Deveniţi fan al paginii de Facebook a AFA Cluj, pentru a vă informa cu privire la alte proiecte cu caracter social întreprinse de asociaţia noastră!

Parteneri

AFA Cluj a demarat campania “Un oraş pentru o grădină!”

Astăzi am demarat campania „Un oraş pentru o grădină!”, pentru susţinerea Grădinii Botanice „Alexandru Borza”. Campania se desfăşoară în parteneriat cu Universitatea „Babeş-Bolyai”.

Primul pas al acestei campanii este concursul de fotografie cu tema „Surprinde Grădina Botanică!”. Scopul concursului este creşterea numărului de vizitatori ai Grădinii şi susţinerea creaţiei artistice.

 

Cine poate participa?

Concursul se va desfăşura pe două categorii:

  • Categoria copii: persoane cu vârste de până la 14 ani împliniţi până în data de 12 iunie
  • Categoria adulţi: persoane cu vârste de peste 14 ani

 

Unde se fac înscrierile?

Concursul se desfăşoară exclusiv pe internet. Înscrierile se fac pe site-ul AFA Cluj la secţiunea CONCURS şi pe pagina de facebook a asociaţiei: http://www.facebook.com/afacluj. Tot aici se încarcă şi fotografiile. Detalii despre cerinţele tehnice vizavi de fotografii se găsesc în Regulamentul concursului.

 

Calendar de desfăşurare

19 mai – 12 iunie 2011 – înscrierea participanţilor şi încărcarea fotografiilor pe site

13-15 iunie 2011 – jurizarea fotografiilor

16 iunie 2011- expoziţia finaliştilor şi festivitatea de premiere

Cine jurizează?

Juriul este format din reprezentate ale AFA Cluj, reprezentanţi ai Universităţii Babeş-Bolyai şi fotografi din mass-media. Preşedintele juriului este lect.univ.dr. Eugen Moritz, secţia Foto a Universităţii de Artă şi Design.

 

Care sunt premiile?

Premiile pe care le-am pus în joc sunt în valoare de peste 5.000 de lei şi sunt împărţite astfel:

Categoia adulţi:

  • Premiul 1 – 1.000 de lei
  • Premiul 2 – 700 de lei
  • Premiul 3 – 500 de lei

Premiul pentru cea mai „like-uita” fotografie – Aparat foto

Categoria copii:

  • Premiul 1 – Aparat foto
  • Premiul 2 – Aparat foto
  • Premiul 3 – Aparta foto

Premiul pentru cea mai „like-uita” fotografie – Aparat foto

40 dintre cele mai frumoase fotografii înscrise în concurs vor face obiectul unei  expoziţii de fotografie, care va avea loc în data de 16 iunie, pe aleile Grădinii Botanice. Expoziţia va fi deschisă publicului între orele 9.00-18.30. După încheierea expoziţiei, fotografiile vor fi scoase la licitaţie.

Tot atunci, în incinta Grădinii va avea loc un târg de plante cu vânzare, ce va fi deschis publicului între orele 9.00–18.30. Plantele oranamentele şi aranjamentele florale scoase la vânzare vor fi puse la dispoziţie de Grădina Botanică.

Ziua de 16 iunie se va încheia cu serata AFA Cluj, prilej de a cere comunităţii locale sprijin în refacerea Grădinii. În cadrul acesteia, vom acorda premii câştigătorilor concursului de fotografie şi vom participa la două licitaţii de tip Silent Auction. Vor fi licitate cele 40 de lucrări finaliste ale concursului „Surprinde Grădina Botanică!” şi o colecţie de plante rare, donate de către Grădina Botanica.

De asemenea, cu această ocazie vom lansa programul Fondul Verde, mecanism dedicat refacerii Grădinii Botanice şi susţinerii acţiunilor ecologice la nivel local.

Pentru realizarea tuturor acestor acţiuni am iniţiat proiectul Voluntarul Verde AFA. Detalii despre înscrierea în proiect veţi găsi în zilele următoare, într-o secţiune special dedicată.

Mai mult decât atât, am pus la cale un mecanism jucăuş de implicare în campanie a tuturor clujenilor, numit „Dă cartonaşul verde!”. Acest cartonaş verde cu mesaje va avea valoarea recomandată de 1 leu şi va fi oferit diferitelor persoane ca simbol de apreciere. Posesorii cartonaşului verde vor deveni automat prieteni ai Grădinii Botanice.

Cum puteţi ajuta Grădina Botanică?

 

  • Vizitaţi Grădina Botanică!
  • Participaţi la concursul de fotografie
  • Înscrieţi-vă în programul de voluntariat
  • Oferiţi cartonaşul verde, devenind astfel prieten al Grădinii Botanice
  • Participaţi la târgul de plante cu vânzare
  • Licitaţi online fotografiile concursului „Surprinde Grădina Botanică!”
  • Contribuiţi cu sponsorizări sau cu donaţii în Fondul Verde. Număr de cont: RO71BTRL 0130.1205.9215.1402
  • Share-uiţi evenimentul nostru pe facebook!
  • Deveniţi fan al paginii de facebook a AFA Cluj!

Parteneri