Joi, 24 iulie 2014, a avut loc ediţia a 9-a SHEnspire, la care colegele noastre Andrea Vâţă-Dienes, pe care o ştim cu toţii sub numele de Aminda, şi Rodica Pop ne-au introdus în atmosfera companiilor pe care le conduc şi a proiectelor în care se implică.
Aminda a studiat Științele Politice în cadrul FSPAC și are experiență atât în zona developmentului imobiliar, cât și a managementului artistic. Este artist, muzician, trainer şi manager Art’s Cool, dar ambiţiile sale sunt legate de dezvoltarea unor proiecte în care tinerii şi adulţii să-şi poată urma pasiunile. La această ediţie SHEnspire, ea a vorbit despre “GoMonkeys” – The Saturday School, un proiect deschis oamenilor tineri, la propriu şi la figurat.
Rodica Pop conduce compania imobiliară SC Consulting 4 You, iar prezentarea sa de joi – “Bringing the best to everyone we touch!” – Inspiraţia Ta, Visul Tău, Misiunea Noastră – ne-a demonstrat că este tipul de manager care caută soluţii moderne de sporire a productivităţii muncii în compania sa. Începând din această lună, compania sa derulează un proiect social prin care încasările zilei de 4 ale fiecărei luni vor fi donate unor cauze sociale.
Ediţia a 9-a SHEnspire a adunat la un loc voluntari AFA, reprezentanţi ai Clubului Oamenilor de Afaceri vorbitori de limba germană(DWNT), dar şi antreprenori şi femei de afaceri din următoarele companii: AQUINA, BKS, DELOITTE, POLICLINICA REGINA MARIA, ARHI-GEDA, INTERPRINT, CAPAROL, EUROPROFIL, FOTOCOLAJ, COMMODO, HOVAL, EUROCONT &AUDIT, SOIREE(French Pianao Bar), MAKKAI&CO, LUNA CLEANING, GETA UNGUREAN, PROFILES INTERNATIONAL, NASTICOM, INODOR STONE (piatră naturală), IMPRESS, LIFENASIUM, EBS, MAX RELAX, NAIL BOUTIQUE, KINETOTEAM, LUPP PROJEKT TRANSILVANIA, BCR, MOBILĂ OUTLET, CENTRUL MEDICAL MEDSAN, INSPECTORATUL DE POLIŢIE CLUJ, HEFEX, PAVIMAT, JAIS DECOR, MEDIA INVEST, GANO EXCEL, GRUP DASS, BAROQUE, SUN GARDEN RESORT(GOLF), ART’S COOL, CONSULTING 4 YOU, PROMETHEA SAN.
Proiectul SHEnspire este un eveniment de business networking care se adresează antreprenoarelor sau femeilor care doresc să-şi dezvolte o carieră. SHEnspire urmăreşte promovarea afacerilor doamnelor din AFA, precum şi stabilirea de noi parteneriate.