Simona Baciu: „Nu cred într-o şcoală care se adresează elitelor”

Dafina Suciu: Ce înseamnă pentru dumneavoastră Şcoala Internaţională ca proiect?

Simona BACIU, fondatoarea Scolii Internatioanle din Cluj-Napoca: Scoala Internationala este a doua mea natura. Cred ca asta este ceea ce ma defineste in cariera mea profesionala si in toate credintele mele. Este familia mea largita. Este un proiect in care eu cred, un proiect in care am investit suflet, timp si in care fiecare zi este o speranta.

D.S.: De unde a aparut ideea implementarii unui asemenea proiect tocmai la Cluj?

S.B.: Educatia este ceea ce ma defineste pe mine ca si pasiune de viata si cred ca in momentul in care pasiunea se imbina cu meseria poate sa iasa un lucru extraordinar. Am fost pasionata de educatie dintotdeauna si am avut marea sansa sa calatoresc foarte mult in lumea educatiei, sa vad si alte scoli de departe, sa vad adevarata fata a educatiei in lumea larga si astfel a inflorit in mine dorinta de a o aduce aici. Am vazut inaintea multora o luminita la capatul unui tunel care se numeste Educatie. M-am gandit ca si copiii romani trebuie sa aiba aceeasi sansa si aceeasi dorinta de a studia, de a invata si de a descoperi educatia ca si copiii din scolile dezvoltate unde fusesem. Scoala Internationala este, de fapt, un proiect pe care l-am vazut in realitate in foarte multe colturi ale lumii si pe care mi l-am dorit foarte mult la noi acasa.

D.S.: In ce moment si in ce tara ati decis : „Da, trebuie sa ma intorc in Romania si sa fac un asemenea proiect educational?”

S.B.: (Raspunsul vine prompt – n.r.) Am decis acasa ca imi doresc foarte mult sa fac altceva si sa aduc o alta experienta in invatare fata de cea clasica pe care am experimentat-o eu atat ca elev, cat si ca student si profesor. Ceea ce mi-a placut extraordinar a fost confirmarea ca exista si un alt tip de educatie. In momentul in care am avut sansa sa studiez in strainatate, am putut sa vad ca toate visurile pe care eu le aveam aici la scara mica ele existau la scara mare altundeva in lume: in Statele Unite, in Anglia, in Belgia, Olanda…

D.S. : Care au fost primele momente de cumpana in implementarea acestui proiect?

S.B.: Primele momente de cumpana au aparut atunci cand am vrut sa implementam acest proiect intr-un sistem particular. Inainte de a deschide propria gradinita si propria scoala, eu am fost profesor intr-o scoala de stat unde am incercat din rasputeri sa aduc toate aceste idei noi. Eu am creat o altfel de relatie cu elevii mei si cu modul in care eu predam. Din pacate, in acele vremuri de schimbare de inceput, in anii ’90, era prea devreme. Si mi-am dat seama ca educatia trebuie inceputa foarte timpuriu ca sa poti sa sadesti ceva: sa sadesti o samanta, pe care sa o vezi cum rasare si apoi sa ii vezi fructele. Am incercat cu elevii mei de clasa a XI-a si a XII-a si am reusit unele lucruri, dar incercand cu copii de la doi ani, de la trei ani, am reusit mult mai multe.

D.S.: Vorbiti-mi putin despre un moment de cumpana avut in cariera dvs…

S.B.: Momentul de cumpana a fost atunci cand am renuntat la jobul de la stat, intr-o scoala extraordinar de buna din municipiul nostru si pornit pe un drum pe care nu il stiam. Era un drum care nu parea foarte roz. Decizia cea mai grea a fost sa renunt la slujba pe care o aveam, aceea de profesor de liceu si sa incep un lucru pe care nu stiam de unde sa-l iau. Educatia prescolara era ceva nou, inedit. Imi aduc aminte de primele zile in care am primit primii copii in sala de grupa si-i vedeam alergand printre picioarele mele si tragandu-i de sub masa ma gandeam: „Doamne, Dumnezeule, ce am facut oare? De unde sa incep?!” Cred ca cineva mi-a ascultat ruga si am putut sa incep…

D.S.: Care au fost cele mai mari necunoscute pe acest drum?

S.B.: Totul era necunoscut. Era necunoscut pentru ca de la dorinta, de la idee pana la a implementa un lucru pe care nu l-ai vazut in viata ta, pe care nu l-ai trait si nu l-ai experimentat, e cale lunga. Cred ca acesta este lucrul pe care ar trebui sa invatam sa-l lasam noi mostenire copiilor nostri: modele. Si sa-i invatam ca exista si altceva si sa aiba curajul sa incerce si altceva. Este clar ca ai o provocare la fiecare pas. Riscul sa cazi este foarte mare, dar si satisfactia cand te ridici este extraordinara.

D.S.: Care a fost momentul cel mai bun din activitatea de pana acum?

S.B.: Cel mai bun moment a fost atunci cand scoala noastra a fost recunoscuta public ca fiind „cea mai buna scoala la Gala Premiilor in Educatie”. Noi am fost exact aceiasi: si cu o zi inainte si a doua zi dupa, dar faptul ca am fost recunoscuti public a dus la schimbare chiar si in interior a perceptiei noastre asupra a ceea ce ofeream. Cred ca recunoasterea publica a unei scoli, pentru ca o scoala nu este meritul unei persoane, o scoala este o activitate dusa de oameni pentru oameni, a fost cea mai mare satisfactie a mea. Nu am crezut niciodata ca altii vor recunoaste munca noastra. N-am crezut, in primul rand pentru ca increderea de a participa la o Gala ca soala particulara a fost foarte mica. Eu, care sunt un om pozitiv, n-am avut curajul sa incerc, pentru ca traiam in asteptarile si gandirile dinainte. Stiam ca participand la o Gala, scolile de stat vor avea intotdeauna castig, pentru ca asa erau regulile de pana atunci. Rasturnarea acestei credinte a mele a fost o bucurie fantastica.

D.S.: Cum ati castigat increderea parintilor care au ales sa isi trimita copiii aici la scoala?

S.B.: Greu! Cred ca orice lucru pe care il faci are un timp in care acest lucru poate sa dovedeasca. Cel mai mult ia educatia, pentru ca a schimba in educatie ceva inseamna a schimba generatii, a schimba mentalitati. Se spune foarte bine ca atunci cand au loc revolutii in lume sau miscari mari de mase, de transformari in statele respective, ultimele care se schimba sunt sistemele de educatie si sanatate. Si asta pentru traim dupa niste modele pe care le-am avut si pe care le repetam inconstient. Da, a fost greu si pentru noi la inceput. Vroiam ca totul sa se schimbe de a doua zi. In schimb, astazi am bucurie pentru ca stiu ca suntem pe un drum care arata ca educatia merge inainte si ca, de fapt, schimbarea incepe cu noi.

D.S.: Credeti in sansa sau in noroc?

S.B.: Cred in faptul ca ceea ce trebuie sa se intample se intampla, cred ca daca gandesti cu sufletul si cu mintea apare si sansa si norocul. Nu cred in lucrurile care iti aduc imediat o satisfactie si cred ca daca ai intentii bune si sufletul tau este acolo, apare si sansa si norocul.

D.S.: Cum ati defini prin prisma personala Succesul si la polul celalalt Esecul?

S.B.: Cred ca as incepe cu esecul ca sa termin cu succesul (zambeste – n.r.). Cred ca fiecare lucru pe care il faci te entuziasmeaza foarte mult la inceput, iar mai tarziu se poate sa nu iti placa tot ce vezi. Dar daca inveti din ceea ce nu-ti place si schimbi ceea ce nu-ti place atat la tine cat si la cel de langa tine, apare bucuria succesului. Nu pot sa spun ca succesul este ceea ce ma motiveaza, ma motiveaza foarte mult incercarile de zi cu zi. Cred ca am ajuns aici impreuna cu echipa pe care o am, impreuna cu cei peste 400 de copii si parintii acestora pentru ca am avut incredere unii in altii. A durat mult, pentru ca cel mai greu este sa construiesti un cerc de incredere. Ne nastem cu incredere, dar ne-o pierdem pe parcursul vietii si atunci te sperie ideea ca trebuie sa crezi ca altcineva iti vrea binele. Esecul si succesul ar trebui tratate impreuna.

D.S.: Increderea se numara printre valorile care va animeaza zilele de munca?

S.B.: Da! Ce am invatat cel mai mult in acesti ani: am invatat cine sunt eu si am invatat foarte mult despre a accepta cine sunt eu. Si asa am vazut ca daca am lucruri in care eu nu cred, nu pot sa cer de la altii sa creada. Eu cred ca noi, ca si romani nascuti in zona aceasta a Europei, ne nastem intr-un cerc al suspiciunilor. Cred ca daca am avea mai multa incredere atat in noi cat si in ceilalti, lucrurile ar merge mult mai bine. Da, increderea este unul dintre aspectele cele mai importante alaturi de frica, cu care noi ca si natie avem de lucrat.

D.S.: In ce alte valori credeti?

S.B.: Cred foarte mult in valorile scolii, care sunt de fapt baza a ceea ce am creat impreuna cu toti profesorii, parintii si copiii. Cred in creativitate, in responsabilitate, in diversitate. Cred cu tarie ca trebuie sa ne acceptam asa cum suntem si e in regula asa cum suntem. Mai mult decat atat, cred in excelenta. Cand spun excelenta, nu cred in elitism. Nu cred intr-o scoala care se adreseaza elitelor, ci cred intr-o scoala care face copiii sa se simpta elite, indiferent de mediul din care provin.

Sursa: Time4News

This post is also available in Engleză